Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost vândută. Ce i se pregătește „Stelei de pe Mureș”

0
Publicat:

Termocentrala Mintia din Hunedoara a fost vândută, vineri, 26 august, cu 91 de milioane de euro, potrivit administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.

Termocentrala Mintia din Hunedoara Foto: Daniel Guță

Vineri, 26 august, a avut loc licitația pentru vânzarea Termocentralei Mintia din județul Hunedoara, integrată în Complexul Energetic Hunedoara (CEH), alături de minele din Valea Jiului și de Termocentrala Paroșeni.

Potrivit unui comunicat transmis de administratorul judiciar al CEH, termocentrala a fost achiziționată de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW, cu 91.236.832 EURO, exclusiv TVA.

„Am încercat să oferim industriei energetice din România o șansă de însănătoșire, mai ales în contextul economic actual și ne bucurăm că am reușit să atragem un investitor major în această licitație, la doar patru luni de la punerea în vânzare, investitor care are capacitatea de a moderniza și dezvolta mai departe centrala Mintia, un activ de importanță națională strategică. Astfel, Mintia va rămâne pe harta energetică a României și în același timp va trece, în următorii ani, printr-un proces complex transformare ce implică investiții de peste un miliard de euro”, a precizat, potrivit comunicatului transmis, Emil Gros, administratorul judiciar al Complexul Energetic Hunedoara SA.

Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia.

Astfel, cumpărătorul Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă, informează Prefectura Județului Hunedoara.

Achiziția termocentralei din vestul țării reprezintă prima investiție a grupului Mass în România

Termocentrala Mintia din judeţul Hunedoara, aflată în conservare, a fost scoasă la vânzare, prin licitaţie publică, cu un preţ de pornire de peste 91,2 de milioane de euro.

Termocentrala Mintia, „Steaua de pe Mureş”

Termocentrala a funcţionat peste jumătate de secol, fiind una dintre cele mai mari din ţară. Lucrările la uzina energetică de pe malul Mureşului au început în anii ´60. „Steaua de pe Mureş”, aşa cum era numită în trecut, a fost construită în imediata vecinătate şi peste o parte din fosta aşezare daco-romană Micia, din care au mai rămas amfiteatrul antic şi băile termale.

Avea o putere instalată de 1.285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h. Termocentrala a devenit funcţională în toamna anului 1969. Ea folosea în principal huila provenită de la minele din Valea Jiului, cu putere calorifică medie de 15.392 kJ/kg, dar şi cărbune de import.

Din martie 2021, Termocentrala Mintia nu a mai furnizat căldură şi apă caldă în municipiu. În luna iulie a anului trecut, grupul energetic a fost închis şi a intrat în conservare, iar aproape 700 de salariaţi au fost disponibilizaţi.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța