Ţara Haţegului devine ţara narciselor sălbatice pentru un weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedorenii sunt invitaţi să petreacă sfârşitul de săptămână într-una dintre cele mai frumoase locuri din România, Ţara Haţegului, unde va organizat un festival dedicat narciselor. Florile cresc într-o arie protejată, pe fâneţele de la poalele Retezatului.

În acest weekend, pe drumul care leagă Haţegului de Parcul Naţional Retezat, o arie protejată va deveni loc al Festivalului Narciselor. Este un eveniment simbolic, dedicat ariei protejate unde cresc narcisele sălbatice. Localnicii şi turiştii care vor participa la ”Festivalul Narciselor” vor primi din partea eleviilor unei şcoli din Sălaşu de Sus narcise creative, realizate chiar de ei, pentru a descuraja ruperea acestor flori protejate de lege.

Timp de două zile, sâmbătă 17 mai şi duminică 18 mai, vor avea loc ateliere de creaţie în cadrul cărora elevii vor realiza, utilizând diverse materiale printre care hârtia, cartonul, plastilina şi întreaga lor creativitate, reprezentări ale narciselor sălbatice şi ale biodiversităţii din aria naturală protejată ”Fâneţele cu narcise”.

„La ateliere sunt invitaţi să ia parte şi să îşi creeze propriile narcise toţi participanţii la tradiţionalul eveniment de la Sălaşu de Sus. Faţă de narcisele naturale, cele create în cadrul atelierelor nu se ofilesc şi, în plus, pot readuce în memorie frumuseţea ”Fâneţelor cu Narcise” ori de câte ori sunt privite.  În acest mod, elevii doresc să atragă atenţia asupra importanţei protejării narciselor. Potrivit specialiştilor care au efectuat studii în zonă, numărul de exemplare de narcise (Narcissus stellaris) din aria naturală protejată de la Sălaşu de Sus scade de la an la an”, a precizat Adina Popa, reprezentantal Geoparcului Ţara Haţegului.

Festivalul Narciselor se află la cea de-a paisprezecea ediţie. Narcisele de pe fâneţele de  la Sălaşu de Sus se trezesc la viaţă în fiecare primăvară, încă din perioada glaciară. "La începuturi, zona era acoperită de taiga, o pădure alcătuită în special din stejar şi conifere, asemănătoare cu celebra taiga siberiană din Rusia. Aceste flori au rezistat de-a lungul timpului datorită unui fenomen deosebit. Sub sol se află straturi de granit printre care curg apele reci ce se scurg din Retezat şi care răcesc solul, creând un efect de ”frigider”. Astfel, bulbii narciselor se bucură de răcoare şi umezeală şi pot înflori în fiecare an”, a mai informat Adina Popa.


Vă recomandăm şi:

FOTO Ciudăţeniile unei cetăţi din secolul al XIV-lea: fortul medieval Mălăieşti a fost înălţat, electrificat şi zugrăvit        Aproape 1,5 milioane de euro s-au investit în restaurarea unei fortăreţe medievale din Ţara Haţegului, însă rezultatul lucrărilor i-a nemulţumit pe specialişti, care spun că „modernizarea” cetăţii i-a distrus valoarea istorică.

Ruinele Castelului Nopcea ar putea deveni centru cultural şi brand al zonei, printr-un proiect de zece milioane de lei               Ruinele Castelului Nopcea (Nopcsa) din Săcel au fost incluse într-un amplu proiect de restaurare, în valoare de aproximativ zece milioane de lei. Consiliul Judeţean a aprobat depunerea proiectului pentru solicitarea finanţării lucrărilor, prin Granturile Spaţiului Economic European.

Cetatea regală a Haţegului va fi pusă pe lista atracţiilor turistice, de voluntari            Cetatea regală a Haţegului va fi promovată de voluntari. Două trasee turistice vor fi amenajate pentru a-i aduce pe iubitorii de drumeţii la unul dintre monumentele istorice importante pentru trecutul Ţării Haţegului, însă mai puţin cunoscute în prezent.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată