Tânărul care a abuzat sexual o copilă de 6 ani, într-o scară, fumase etnobotanice. Ce pedeapsă a primit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

Magistraţii au condamnat un tânăr de 23 de ani, arestat preventiv după ce a agresat sexual o copilă în vârstă de doar şase ani.

Un tânăr de 23 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru abuzarea sexuală a unei minore în vârstă de şase ani. Infracţiunea s-a petrecut în 3 septembrie, în scara unui bloc din municipiul Deva. Mama fetei a reclamat Poliţiei că fiica sa a fost abuzată în scara blocului de un bărbat. Femeia ar fi auzit-o ţipând pe aceasta şi a coborât repede, însă agresorul a reuşit să fugă din scară. A fost prins însă, la scurt timp şi trimis în arest preventiv.

Anchetatorii au stabilit că la data de 3 septembrie.2018, tânărul afla pe o alee din Deva, cu bicicleta, şi, dorind să îşi confecţioneze o ţigară artizanală, s-a retrasîntr-un loc mai ferit, într-o scară de bloc. „Inculpatul şi-a urmărit interesul, rulându-şi o ţigară, apoi a început să o fumeze şi între timp a început să ruleze pe degetele de la mână un lănţişor de argint. La un moment dat, a scăpat lănţişorul din mână, acesta alunecând printre elementele unui calorifer ce se găsea în casa scării, într-o zonă mai puţin accesibilă şi ca atare recuperarea lui fiina mai anevoioasă. În acel moment, el a observat că de la etajul 1 coboară o persoană şi a realizat că este vorba de o fetiţă, minoră. Apreciind că este o victimă sigură, datorită vulnerabilităţii specifice vârstei şi observând că nu este însoţită de nimeni, inculpatul a intrat în vorbă cu aceasta şi sub pretextul de a-l ajuta să îşi caute lănţişorul căzut sub calorifer, a ademenit-o în locul unde se afla el”, se arată în dosar. Atunci a abuzat-o sexual. „Deşi minora are doar 6 ani, a înţeles că inculpatul avea alte intenţii în ceea ce o priveşte şi a plecat din scara blocului înspre parcul de joacă din imediata apropiere, unde a şi fost găsită plângând, de către mama sa. În acelaşi timp, inculpatul a părăsit şi el scara blocului, continuându-şi plimbarea prin Deca cu bicicleta”, se arată în dosar.

Tânărul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, a arătat că o regretă şi încearcă să o explice prin aceea că atunci când consumă substanţe psihoactive nu mai este capabil să discearnă binele de rău decât în proporţie mai mică, au arătat anchetatorii. „Faptul că inculpatul recunoaşte că sub influenţa substanţelor psihoactive tinde să adopte conduite greşite nu îl exonerează de răspundere, ci întăreşte caracterul grav al faptei comise având în vedere că deşi este tentat şi riscă să încalce legea atunci când fumează etnobotanice, acesta continuă să consume astfel de produse fiindu-i indiferente eventualele consecinţe”, se mai arată în motivarea sentinţei, care nu este definitivă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Interlopul condamnat pentru viol, atac armat şi tâlhărie care şi-a pus pe butuci reţeaua de traficanţi de droguri

VIDEO Recidivistul arestat după violarea unei taximetriste, la un pas de a fi linşat. Cum s-au răzbunat oamenii pe el

Tupeul deţinutului care a batjocorit o femeie de 93 de ani şi a strangulat-o după viol: zeci de cereri bizare de eliberare


 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei