Tânăr din Hunedoara strivit de un copac prăbuşit în exploatarea forestieră. Muncitorul a murit ulterior la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă are loc după ce un tânăr de 30 de ani a murit la spital, în urma unui accident suferit într-o pădure de la marginea Petrilei.

Un tânăr de 30 de ani, din Petrila a murit într-o clinică din Timişoara, la două săptămâni după ce s-a accidentat grav în timp ce tăia lemne într-o pădure.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a emis decizia de începere a cercetării la societatea de exploatare forestieră la care fusese angajat bărbatul.

În 14 iulie, un copac s-a prăbuşit peste Alin Vaşniuc. Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis pentru a se stabili împrejurările morţii acestuia.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Moartea alpiniştilor Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi a fost fulgerătoare: căştile de protecţie le-ar fi putut schimba soarta

Medicii legişti au efectuat necropsia celor doi alpinişti decedaţi în urma avalanşei petrecute sâmbătă, în Masivul Retezat. Victimele, cu vârste de 12 şi 13 ani, au avut o moarte rapidă, în urma traumatismelor cranio-cerebrale suferite.

VIDEO Primele imagini de la locul tragediei din Retezat. Salvatorii au adus de pe munte trupurile celor doi copii

Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au recuperat şi adus la poalele Retezatului cele două victime ale avalanşei mortale din Masivul Retezat. Operaţiunile s-au derulat pe durata a aproape 12 ore.

Martor al tragediei din Retezat: „A trebuit să-i convingem pe părinţi să-şi abandoneze copiii decedaţi pe munte“

Cătălin Berenghi este coordonatorul grupului de 51 persoane care a asistat sâmbătă, 22 aprilie, la avalanşa din munţii Rertezat în care şi-au pierdut viaţa doi copii. Bărbatul povesteşte punctul lui de vedere despre tragedia care a îndoliat alpinismul românesc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”