Spitalul scoate la concurs un număr record de posturi de asistente medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul municipal Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Spitalul municipal Hunedoara caută asistente medicale pentru aproape toate secţiile unităţii. Este un număr record de posturi.

Spitalul municipal din Hunedoara organizează un concurs pentru ocuparea a 44 de posturi cu normă întreagă de asistent medical, pe perioadă nedeterminată. Înscrierile se fac la serviciul R.U.N.O.S. din cadrul spitalului până în data de 7 decembrie 2018.

„Pentru a asigura o selecţie corectă a candidaţilor care se vor înscrie, administraţia locală împreună cu conducerea spitalului au solicitat o comisie externă de examinare a candidaţilor, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş. Întrebările şi răspunsurile la interviu se vor înregistra video, urmând ca înregistrările să se arhiveze la dosarul de concurs”, au informat reprezentanţii unităţii medicale.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Spitalul judeţean a fost marele câştigător al investiţiilor în sănătate derulate în 2017

Cinci lifturi din spital sunt înlocuite după jumătate de secol. Noile ascensoare vor costa aproape 600.000 de lei

Secţia de hemodializă din spital a devenit funcţională la o lună de la inaugurare. Au fost investiţi 60.000 de lei în renovare

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”