Şofer de 21 de ani rănit după ce a scăpat maşina de sub control într-o intersecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, a provocat un accident rutier în intersecţia din zona Union a municipiului, după ce a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii sale.

Şoferul conducea un autoturism pe bulevardul Dacia iar, la intersecţia semaforizată, a efectuat un viraj la stânga, pe culoarea verde a semaforului electric, dar din cauza faptului că nu a adaptat viteza în curbă, a derapat, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de gardul din beton ce mărgineşte Parcul Tineretului.

A lovit şi un stâlp metalic, însă pietonii care se aflau în zonă au reuşit să se ferească de maşina scăpată de sub control. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul din municipiul Hunedoara pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Şoferul de 21 de ani va trebui să plătească daunele provocate.

Vă recomandăm şi:

Starea poliţistului Paul Obreja, victima interlopilor, s-a agravat. A fost trimis într-o clinică din Timişoara    Paul Obreja (32 de ani), poliţistul hunedorean devenit ţinta răzbunării unor interlopi, pe care îi cercetase în trecut se află în continuare în stare gravă. Din cauza unor probleme descoperite la coloană, el a fost transferat la o clinică din Timişoara.

VIDEO Accident grav în Hunedoara. O femeie a ajuns cu maşina într-o râpă    Un accident rutier, soldat cu rănirea unei femei, s-a petrecut în această dimineaţă la ieşirea din municipiul Hunedoara, în zona localităţii Peştişu mic. Victima a fost salvată de o localnică aflată la cules de urzici în împrejurimi, care a sunat imediat la 112.

VIDEO Poliţistul devenit ţinta interlopilor e în stare gravă. Tatăl tânărului: „Au plănuit să îl omoare”    Cazul poliţistului Paul Obreja, accidentat grav de doi tineri, a stârnit nelinişte în familia acestuia. Ioan Obreja, tatăl poliţistului, susţine că autorii accidentului voiau să îl omoare pe fiul său. Ioan Obreja susţine că cei doi atacatori ai fiului său ar fi vrut să îl scoată din maşina avariată, pentru a-l ucide.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!