Semimaraton organizat pe ruta Castelul Corvinilor – Cetatea Devei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedorenii sunt invitaţi să alerge de la Hunedoara la Deva. ARHIVĂ.

Peste 200 de de hunedoreni sunt aşteptaţi sâmbătă dimineaţa la startul unei competiţii inedite de alergare. Concurenţii înscrişi la Semimaratonul Virşlilor vor trebui să parcurgă distanţa de peste 21 de kilometri între municipiile Hunedoara şi Deva.

Competiţia va începe la Castelul Corvinilor, iar alergătorii vor parcurge o porţiune din traseu pe străzile Hunedoarei, vor ieşi apoi pe drumul judeţean Hunedoara – Deva, vor traversa dealurile din zona localităţilor Peştişul Mare şi Cristur, apoi cele din zona Archia, iar în final, după trecerea pe străzile Devei, semimaratoniştii vor sosi pe platoul din faţa Cetăţii Devei.

Deva şi Hunedoara, mai apropiate
Cei 21,1 kilometri ai semimaratonului sunt împărţiţi astfel: 17 kilometri pe asfalt, 4 kilometri pe macadam şi 176 metri în urcare. Evenimentul are loc în premieră, iar organizatorii acestuia susţin că nu face decât apropie comunităţile celor două municipii învecinate.

Şi festivalul de muzică Opera Nights va avea loc, atât în Hunedoara cât şi în Deva. Castelul Corvinilor şi Palatul Magna Curia de la poalele cetăţii au fost alese ca locuri de desfăşurare a spectacolelor programate la începutul lunii iulie.

Vă recomandăm şi:

Primii bani din turism la Sarmizegetusa Regia: de ce numărul vizitatorilor cetăţii va exploda în săptămânile viitoare

Castelul Corvinilor a adus un sac de bani Hunedoarei: unde ajung sumele încasate de la turiştii monumentului istoric

Bacalaureat 2013 Hunedoara: dezastrul de la simulări nu aduce mari aşteptări

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători