Scandal întors împotriva a trei agresori, doi dintre ei sărind pe geam ca să scape de bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei hunedoreni cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani au ajuns, azi-noapte, din agresori victime într-un interval de timp de numai câteva ore. Minorul şi cei doi adulţi au luat la bătaie un devean care se îndrepta spre casă. După ce s-au „răcorit”, au plecat spre garsoniera unuia dintre ei.

Pentru a cere ajutor, victima, un bărbat de 45 de ani, şi-a telefonat fiul în vârstă de 24 de ani. Acesta şi-a chemat doi prieteni şi, împreună, au plecat spre garsoniera celor trei agresori.

Prin forţarea sistemului de închidere a uşii de acces, aceştia au pătruns în interiorul locuinţei şi au agresat fizic unul dintre tineri, moment în care ceilalţi doi, printre care şi minorul, au părăsit imobilul pe geamul locuinţei aflate la parter”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

În cauză,  poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, toţi cei implicaţi fiind anchetaţi pentru a se stabili gradul de participaţie al fiecăruia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie