Românul care munceşte la 101 ani şi-a făcut lichidarea. Baciul Ştefan se va putea bucura, în sfârşit, de pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Gros.

Baciul Ştefan Gros, cel mai vârstnic salariat din România, şi-a depus actele pentru lichidare şi a decis să iasă le pensie, la vârsta de 101 ani.

De zece ani, Ştefan Gros deţine un record ciudat: este cel mai vârstnic salariat din România, cu carte de muncă. S-a angajat ca cioban la cei peste 90 de ani ai săi, însă zilele trecute şi-a depus lichidarea şi, cel mai probabil, îşi va face actele pentru ieşirea la pensie. Chiar şi aşa, spune fostul său patron, omul de afaceri Emil Părău, baciul Ştefan nu vrea să se despartă de oile de care a avut grijă. Ştefan Gros va avea parte şi de o petrecere „de pensionare”, cu bucate specifice oierilor pregătite la stână, pe munte, a relatat Emil Părău.

Ştefan Gros a păstorit o turmă de oi, în Valea Jiului. Anul trecut a fost recompensat de autorităţile din judeţul Hunedoara cu o diplomă de excelenţă, fiind considerat „un model de putere de muncă, de caracter şi un exemplu pentru comunitate”. Ştefan Gros locuieşte în satul Vâlcelele Bune de pe Valea Streiului şi se ocupă cu păstoritul de peste 80 de ani. A povestit că de-a lungul vieţii sale a trăit o mulţime de experienţe ieşite din comun. Turmele pe care le-a avut în grijă şi cu care a cutreierat munţii i-au fost atacate deseori de animale sălbatice, iar o dată s-a luptat cu un urs care luase o oaie din stână. A fost la un pas de moarte, după ce animalul sălbatic l-a apucat şi l-a aruncat prin cetina unui brad, însă câinii săi i-au sărit în ajutor şi au alungat ursul. „Numai de dragul oilor mi-a lungit Dumnezeu anii de viaţă. Nu mă simt deloc bătrân”, relata ciobanul, care din 2008 este angajat cu carte de muncă şi, tot de atunci, deţine „titlul” de cel mai vârstnic salariat.

Ştefan Gros provine dintr-o familie longevivã, tatãl lui a trãit pânã la 103 ani si un bunic de-al sãu a trecut de 107 ani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Un cioban de 100 de ani îşi joacă rolul vieţii într-o reclamă. Ştefan Gros este cel mai vârstnic angajat cu carte de muncă

Ciobanul de 100 de ani care munceşte ca în tinereţe. Este cel mai vârstnic salariat din România şi de dragul oilor sale nu vrea să audă de pensie

VIDEO Românul din munţi care trăieşte ca un vraci dac. Şi-a învăţat cele opt fiice să cunoască secretele plantelor vindecătoare ale strămoşilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG