Recensământul de probă al populaţiei şi locuinţelor. În ce localităţi din judeţul Hunedoara se va derula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Municipiul Deva. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

A început recensământul de probă al populaţiei şi locuinţelor, iar în judeţul Hunedoara au fost selectate pentru a participa la el circa 1.200 de locuinţe.

În judeţul Hunedoara, pentru recensământul de probă au fost selectate aproximativ 1.200 locuinţe din localităţile Deva şi Şoimuş, informează Prefectura Judeţului Hunedoara. Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eşantion, indiferent de cetăţenie, care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României.

„Până în 16 martie 2021 are loc etapa de autorecenzare, persoanele cuprinse în eşantion vot completa online un formular, după preînregistrare. Între 22 şi 31 martie 2021, cei care din motive obiective nu s-au putut autorecenza vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului faţă în faţă”, a transmis Prefectura Judeţului Hunedoara.

Silvia Movileanu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, a precizat că la nivelul ţării, Institutul Naţional de Statistică efectuează recensământul de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 gospodării, alese atât din mediul urban cât şi din cel rural, de pe întreg teritoriul României. Pentru gospodăriile selectate din Deva şi Şoimuş se distribuie pliante prin care participanţii la recensământ sunt îndrumaţi pentru a parcurge fiecare pas: (preînregistrare, completare chestionar, etc.).

Informaţiile prezentate au caracter strict confidenţial, vor fi prelucrate conform legii privind protecţia datelor cu caracter personal şi anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice şi nici diseminate în vreun fel, susţin reprezentanţii Prefecturii Judeţului Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tenebrele castelului Nopcsa. Locul plin de secrete întunecoase trece prin mari transformări VIDEO

Relicva militară uriaşă dezgropată după trei decenii. Ce s-a găsit lângă fosta bază militară secretă VIDEO

Cele mai stranii „sate fantomă”. Locurile ascunse de civilizaţie, ţinute în viaţă de o mână de oameni FOTO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple