Râul Cerna va deveni loc de agrement pentru turişti. Planuri de zece milioane de lei pentru promenada de pe malul apei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malurile râului Cerna sunt în prezent aproape inaccesibile. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Autorităţile speră să obţină fonduri de la Uniunea Europeană, pentru o investiţie de aproape zece milioane de lei, care vizează transformarea malurilor râului Cerna într-un loc de agrement.

Consiliul Local Hunedoara a aprobat, miercuri, proiectul de reabilitare a zonei Râului Cerna, în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara. Proiectul, care mai prevede şi restaurareaa clădirii fostului cămin pentru persoane vârstnice şi transformarea lui în centru de tineret, precum şi reabilitarea străzii Castelului are o valoare de circa zece milioane de lei şi va fi depus, în următoarele zile la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR), pentru a primi finanţare.

Albia râului va fi amenajată pe o distanţă de 585 de metri, iar în zonă vor avea loc lucrări de ecologizare şi salubrizare. Vegetaţia va fi defrişată, iar malurile şi zidurrile de sprijin vor fi consolidate. Pe malul drept al râului, va fi amenajată o promenadă cu spaţii verzi înierbate şi gradene din beton cu locuri de stat în apropierea apei curgătoare. Malul râului va deveni, susţin iniţiatorii proiectului, un loc pentru relaxare şi agrement, dotat cu bănci, coşuri de gunoi, jardiniere stradale, corpuri de iluminat, cişmele. De asemenea, va fi înlocită reţeaua de iluminat cu instalaţii care vor crea un ambient plăcut şi vor fi montate platforme mobile pentru persoanele cu dizabilităţi în zonele scărilor propuse.

Strada Castelului va asigura legătura între principalele obiective ale municipiului Hunedoara, inclusiv între Centrul de tineret şi albia râului Cerna, care vor fi reabilitate în cadrul aceluiaşi proiect de investiţii. „Acesta va fi al 20-lea proiect pe fonduri europene depus în ultimul an, de Primăria Hunedoara la ADR Vest. Suma totală a acestor 20 de proiecte este de 315.298.413 lei (peste 67 de milioane de euro)”, a informat Primăria Hunedoara.


Vă recomandă să citiţi şi:

FOTO Râul Cerna „inundat” de gunoaie: zeci de saci cu peturi au fost adunaţi de la marginea Hunedoarei

VIDEO Alarmă pe râul Cerna, simbol al oraşului. Apele sale au ajuns groapa de gunoi a localnicilor

Soarta tristă a şcolilor din sate: peste 400 au dispărut în Hunedoara, în 20 de ani, iar clădirile au ajuns grajduri şi ruine

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online