Proteste la Termocentrala Mintia. Zeci de angajaţi sunt nemulţumiţi de măsurile luate de conducerea CEH

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii au protestat timp de o oră în curtea Termocentralei. FOTO: Daniel Guţă.

Zeci de angajaţi ai Termocentralei Mintia s-au solidarizat astăzi cu minerii din Valea Jiului şi au participat la acţiunea de protest, în curtea instituţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi că administraţia şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara intenţionează să le reducă, în noul Contract Colectiv de Muncă, o parte din sporurile de care beneficiau până în prezent.

Protestul energieticenilor de la Mintia a avut loc între orele 11:00 şi 12:00, în curtea Termocentralei. Au participat câteva zeci din cei peste 1.200 de angajaţi ai Termocentralei, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara. Mai exact, doar salariaţii care fac parte din Sindicatul „Muntele” şi-au manifestat nemulţumirile, în cadrul grevei de avertisment. Cea mai mare parte a energeticienilor de la Mintia nu s-au solidarizat colegilor lor şi minerilor din Valea Jiului, fiind în alt sindicat.

"De la data de 30 aprilie energeticenii au rămas fără contract colectiv de muncă, iar de la data de 30 iunie urmează să rămână şi colegii din minerit, motiv pentru care am declanşat un conflict colectiv de muncă, pentru a grăbi semnarea noului contract. O altă supărare este faptul că în bugetul de venituri şi cheltuieli, au fost propuse de administraţie o serie de reduceri ale drepturilor angajaţilor, cu care Sindicatul Muntele nu poate fi de acord. Inspectoratul Teritorial de Muncă nu a reuşit să concilieze acest confliect de muncă. Iar peste două zile, dacă nu ne putem înţelege şi nu putem ajunge la un acord cu administraţia, putem legal să declanşăm greva generală. Printre drepturile pe care administraţia vrea să ni le reducă sunt cele salariale, de la ajutoare de înmormântare şi sporuri de fidelitate, până la veniturile care nu sunt chiar la nivelul celor care ar trebui să fie”, a declarat Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatul „Muntele”.

Angajaţii Termocentralei Mintia primesc salarii între 1.100 de lei şi până la 2.000 de lei în funcţie de posturile pe care sunt încadraţi şi vechimea la locul de muncă. O parte dintre ei vor intra în şomaj tehnic, urmând ca în cazul lor, veniturile să le fie reduse cu 25 la sută.

Minerii afiliaţi Sindicatului Muntele al exploatărilor miniere din Valea Jiului, incluse în CEH, au fost, de asemenea, în grevă de avertisment. Sute de oameni au înterupt lucrul, pentru o oră în exploatările miniere. „Protestul trebuie să reprezinte un semnal prin care încercăm să ne apărăm locurile de muncă, în primul rând, şi apoi drepturile din Contractul Colectiv de Muncă, care expiră în curând”, a spus preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica. În zilele următoare sindicaliştii şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara vor negocia noul Contractul Colectiv de Muncă.


Vă recomandăm şi:

Disponibilizări de personal la Combinatul Arcelor Mittal din Hunedoara          Combinatul siderurgic din Hunedoara va face disponibilizări în următoarea perioadă. Sunt vizaţi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele neproductive şi personalul TESA, potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Siderurgistul”.

Agonia mineritului: Termocentrala Mintia importa cărbune de 80 de milioane de dolari, în timp ce minerii îşi pierdeau locurile de muncă             Situaţia disperată în care au ajuns minerii din Valea Jiului poate fi pusă pe seama unor măsuri de neînţeles pentru cei care lucrează în această zonă, luate de şefii termocentralei Mintia, inclusă în prezent în Complexul Energetic Hunedoara. Aceştia au preferat să importe cărbune de zeci de milioane de euro, în loc să îl aducă din Vale. Importurile au fost oprite abia în primăvara acestui an.

Proteste de amploare în Valea Jiului: peste 1.100 de mineri au rămas blocaţi în galeriile celor trei mine neviabile           Ortacii de la cele trei mine neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani), incluse în programul guvernamental de închidere până în 2018, au întrerupt lucru şi protestează faţă de faptul că huila pe care o extrag din exploatările miniere este refuzată la achiziţie de Complexul Energetic Hunedoara, singurul loc unde minele din Valea Jiului livrează cărbunele.

Proteste în Valea Jiului: minerii s-au blocat în subteran. Sunt revoltaţi că le este refuzat cărbunele la preţul cerut              Presiune pe Complexul Energetic Hunedoara: cei 200 de mineri intraţi în această dimineaţă în şut în mina Paroşeni refuză să iasă din galeriile de mină. Alţi peste aproape 300 de ortaci de la minele neviabile au anunţat că declanşează greva după ce termină programul de lucru.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța