Proiectul celui mai controversat drum naţional va fi reluat în 2017. Studiu de fezabilitate nou pentru DN 66A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DN 66 A în Retezat. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Studiul de fezabilitate pentru continuarea proiectului Drumului Naţional 66 A care va urma să lege Valea Jiului de Băile Herculane va fi refăcut. Investiţia a demarat în 2002, însă lipsa fondurilor şi protestele ecologiştilor au dus la blocarea ei.

Ministerul Transporturilor va aloca fonduri pentru proiectarea lucrărilor la proiectul Drumului Naţional 66 A care va lega Valea Jiului de Băile Herculane. De asemenea, studiul de fezabilitate necesar continuării lucrărilor va fi refăcut în acest an, a declarat, joi, deputatul Laurenţiu Nistor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Construcţia drumului naţional a început în anul 2002, iar într-un deceniu au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani, până în zona Câmpuşel, a Parcului Naţional Retezat. Până în 2010, urmau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei. Aici şoseaua se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, şi leagă astfel oraşele Văii Jiului de Băile Herculane.

Finalizarea lucrărilor de modernizare a acestui ultim tronson al DN66A a fost programată pentru anul 2010, însă proiectul a fost suspendat iniţial după ce mai multe organizaţii ecologiste au contestat investiţia, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale.

Asfaltarea ar distruge ultimul Peisaj Forestier Intact aflat în Munţii Retezat-Godeanu-Ţarcu, pentru că dumul ar urma să traverseze chiar zona de protecţie integrală din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, reclamau ecologiştii în 2009.

Ulterior, proiectul a obţinut avizele de mediu, însă nu a mai primit finanţare. În ce priveşte DN67D, tronsonul între Izvoarele Cernei şi Herculane (aproximativ 50 de kilometri), a rămas în cea mai mare parte la stadiul de drum forestier aproape inaccesibil.


Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Povestea drumului naţional eşuat în sălbăticia munţilor: DN 66A Valea Jiului - Băile Herculane

Unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură demarate în ultimul deceniu în judeţul Hunedoara a fost construirea şoselei care urma să lege Valea Jiului de Băile Herculane. Investiţia în construcţia DN66A a început în anul 2002, după ce în anul 1999 statul român clasifica drumul forestier care traversa rezervaţiile naţionale Retezat şi Valea Cernei, drept drum naţional.

VIDEO Şantierul autostrăzii Lugoj - Deva în imagini inedite: super-structurile de pe malul Mureşului şi "mina de fier vechi" a săracilor Hunedoarei

Lotul IV al autostrăzii Lugoj - Deva ar putea fi finalizat până la sfârşitul acestui an, susţineau chiar reprezentanţii CNADNR. În prezent, constructorii lucrează într-un ritm mai alert faţă de cei de pe alte tronsoane aflate în lucru. De şantier profită, zilnic, şi zeci de căutători de fier vechi, care scotocesc prin zgura din terasamentul autostrăzii.

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Filmările aeriene realizate pe cele trei tronsoane nefinalizate din autostrada Deva – Lugoj prezintă un şantier întins zeci de kilometri, presărat cu câteva porţiuni de asfalt. Gradul de filanizare al proiectului de infrastructură este mai mic de 25 la sută.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne