Primii condamnaţi pentru fraude la Referendumul din 2012: 17 hunedoreni amendaţi şi puşi să restituie şpăgile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedorenii care au votat de mai multe ori la Referendumul din 2012 vor plăti amenzi penale.

Primul proces al hunedorenilor acuzaţi de fraude la Referendumului din 2012, în care românii au fost invitaţi să îl demită pe fostul preşedinte Traian Băsescu, s-a încheiat la Judecătoria Hunedoara. Magistraţii au condamnat 17 persoane pentru fraudă la vot, cu amenzi penale, care neplătite, se pot transforma în zile de închisoare.

Judecătoria Hunedoara i-a condamnat pe Bejan Flavius Claudiu, Bosnea Dănuţ, Belgun Alexandru Florin, Zub Cosmin Claudiu, Raita Augustin, Bucică Constantin, Câmpean Andrei Cezar, Nan Alexandru, Bruzlea Paul Adrian, Szabo Raul Cosmin, Ciurari Dan, Ciurari Alexandru Claudiu, Lupulescu Ionel Gabriel, Raita Bela Alexandru şi Costache Alexandru Michael la plata unor amenzi penale între 1.500 de lei şi 2.400 de lei.

Instanţa le-a interzis, de asemenea, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 3 ani. Instanţa le-a confiscat şi sumele primite pentru a vota de mai multe ori.

Plimbaţi prin judeţ la vot
„Instanţa confiscă în favorul statului sumele de bani dobândite de inculpaţi şi-i obligă să plătească statului suma de câte 200 lei fiecare inculpaţii Bejan Flavius Claudiu, Bosnea Dănuţ, Belgun Alexandru Florin, Zub Cosmin Claudiu, Bucică Constantin şi suma de câte 150 lei fiecare inculpaţii Câmpean Andrei Cezar, Nan Alexandru, Bruzlea Paul Adrian, Szabo Raul Cosmin, Ciurari Dan, Ciurari Alexandru Claudiu, Lupulescu Ionel Gabriel, Raita Bela Alexandru şi Costache Alexandru Michael”, a informat Judecătoria Hunedoara.

Potrivit magistraţilor, la referendumul pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012, inculpaţii au fost plimbaţi cu maşina, pentru a vota în Călan, Haţeg, Geoagiu, Orăştie, Simeria şi Deva, iar unii dintre ei au apucat să voteze de circa 10 ori. Mai mulţi hunedoreni au fost anchetaţi pentru că au dirijat operaţiunea de fraudare a voturilor.

"Aceste persoane au asigurat şi transportul la secţiile de votare. Plata sumelor de bani se efectua numai după ce persoanele sau cel pe care-l însărcinau ei, prezentau numărul corespunzător de autocolante, care atestau actul votării. Autocolantele erau lipite de membrii secţiilor de votare pe reversul actului de identitate, iar autorii, după ieşirea din secţia de votare, le detaşau, le păstrau şi apoi votau la o altă secţie de votare, fără să ridice astfel vreun fel de suspiciuni", informau reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Fraudele de la referendumul din 2012 au ajuns în instanţă: peste 30 de hunedoreni aşteaptă sentinţa pentru vot multiplu

Instanţele din Deva, Hunedoara şi Haţeg au început judecarea cauzelor în care peste 30 de hunedoreni au fost anchetaţi pentru fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. Judecătoria Hunedoara va pronunţa joi, sentinţa, într-unul din aceste dosare.

Turism electoral din cartierele sărace ale Hunedoarei. Peste 30 de oameni vor fi judecaţi pentru fraude la Referendum

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a finalizat trei dosare de fraude electorale, în care peste 30 de hunedoreni au fost anchetaţi pentru căp au votat de mai multe ori, la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Referendum 2012. Pliante ilegale distribuite în Deva şi Petroşani

Pliante ce conţin mesaje privind participarea la vot au fost împărţte, ilegal, în Deva şi Petroşani, chiar şi astăzi, în ziua referendumului, deşi această acţiune este ilegală.

Plângere penală pentru tombolă electorală. Un ONG din Hunedoara promitea biciclete şi excursii pentru participanţii la vot

Asociaţia Pro Democraţia (APD) a depus o plângere penală cu privire la organizarea unei tombole cu scop electoral de către un ONG, care a distribuit fluturaşi în localităţi hunedorene ce informau că cei care au votat puteau participa la câştigarea unor premii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort