Primele măsuri luate pentru cea mai veche biserică de piatră. Lăcaşul medieval de lângă râul Strei are şapte secole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica a fost semnalizată conform legii. FOTO: Primăria Călan.

Autorităţile au făcut primii paşi pentru biserica medievală din satul Streisîngiorgiu, una dintre cele mai vechi din ţară. Aşezământul din secolul al XII-lea a rămas însă într-o stare de degradare accentuată.

Ridicată în secolul al XII-lea, biserica medievală din Streisîngeorgiu se numără printre monumentele istorice aflate în pericol din cauza degradării. În ultimii ani, mai mulţi localnici, arhitecţi şi medievişti au reclamat autorităţilor starea în care a ajuns aşezământul de pe Valea Streiului, care se numără printre cele mai vechi biserici de piatră din ţară.

Primele măsuri luate de primărie pentru biserica din Streisîngeorgiu au fost semnalizarea acesteia cu panouri informative, conform ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor, neluat în seamă în ultimii ani de autorităţile din Călan. Lucrările de reabilitare a lăcaşului rămân, însă, aşteptate.

Biserica medievală din Streisîngeorgiu se numără printre cele mai vechi din România şi, potrivit specialiştilor, este unul dintre cele mai preţioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Săpăturile arheologice au relevat vechimea neaşteptat de mare a bisericii, din anii 1313-1314, conform inscriptiei slavo-române din biserică. Inscripţia a fost descoperită în altarul bisericii, în timpul unor sondaje asupra pereţilor. Textul ei, în forma găsită pe zid, este: „În anul 1313/1314 am făcut biserica, cu ajutorul sfântului Gheorghe şi al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, întru ajutorul şi iertarea păcatelor cneazului Balea şi întru ajutorul şi mântuirea şi iertarea păcatelor popii Naneş şi ale lui Teofil zugravul”. Mormintele din jurul bisericii datează din secolele XII-XIII. Stratigrafia mormintelor şi alte date au permis concluzia că înaintea bisericii de zid a existat o biserică de lemn, cu acelaşi plan şi aceleaşi dimensiuni datată în a doua jumătate a secolului al XI-lea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterele bisericii din Strei, veche din secolul XIII: icoanele batjocorite şi zeii somnului şi ai morţii de la temelia celei mai colorate biserici din Valea Streiului

Biserica din Strei este unul dintre cele mai vechi lăcaşe religioase din România. A fost ridicată în urmă cu aproape şapte secole din pietrele unei aşezări romane, iar din turnul ei se poate vedea panorama Văii Streiului. În biserica împodobită cu picturi şi icoane colorate nu mai au loc slujbe, dar monumetul istoric a rămas un loc legendar.

Povestea Zafirei, domniţa care s-a aruncat din turnul ei, sfâşiată de iubire. Legenda ascunsă a Bisericii Densuş, una dintre cele mai misterioase din ţară

Veche de peste şapte secole, Biserica Densuş este unul dintre cele mai misterioase şi impresionante monumente istorice din România. Istoricii susţin că a fost ridicată pe ruinele unui templu roman, din pietre aduse din Sarmizegetusa, iar Aron Densuşianu, cel care o descrisese în urmă cu un secol şi jumătate, povestea o legendă fascinantă: din turnul ei s-a aruncat Zafira, o domniţă sfârşită de dorul iubitului ei.

Cetatea Devei, fortul necucerit al Transilvaniei. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fortăreaţa ridicată pe un con vulcanic

Timp de mai multe secole, Cetatea Devei a fost una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea