Primarul Călin Dud a fost achitat în dosarul DNA în care a fost acuzat că a luat mită două motofierăstraie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Dud.

Magistraţii au decis achitarea primarului Călin Dud, trimis în judecată în urmă cu un an pentru luare de mită, mai exact, că ar fi primit ilegal două motofierăstraie.

Tribunalul Hunedoara a pronunaţat sentinţa într-un dosar penal, în care Călin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, a fost acuzat de luare de mită. Instanţa l-a achitat pe acesta, dar soluţia nu este definitivă.

În urmă cu un an, Călin Dud a fost pus sub învinuire într-un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

El a fost denunţat de reprezentantul unei societăţi comerciale care l-a acuzat că i-ar fi oferit mită două motofierăstraie, cumpărate din Deva, în valoare totală de 1.300 lei.În schimbul celor două bunuri, susţineau anchetatorii, primarul urma să dispună plata unei cantităţi de material lemnos achiziţionată de către Primăria comunei Luncoiu de Jos, în cursul anului 2015, de la societatea comercială administrată de către denunţător. În aprilie 2016, au fost efectuate percheziţii la locuinţa primarului şi la sediul primăriei. Atunci, instanţa a decis punerea acestuia sub control judiciar. Călin Dud a susţinut că este nevinovat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Dosarul de abuz al fostului primar din Haţeg a ajuns la Curtea de Apel. Nicolae Timiş e judecat pentru angajări ilegale

Nicolae Timiş este judecat pentru că în perioada în care a fost primar al oraşului Haţeg a plătit ilegal o angajată a primăriei, deşi aceasta lucra pentru firma soţiei sale. Fostul primar a fost achitat în primă instanţă, dar dosarul a fost trimis spre soluţionare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Sentinţă finală pentru „justiţiarul” Vili Rupa: a fost achitat în dosarul crimei din 1998, din lipsă de probe

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-unul dintre cele mai controversate cazuri de omor. Vili Rupa, autointitulat „justiţiarul de Hunedoara”, a fost trimis în judecată în 2014, fiind acuzat de moartea unui hunedorean.

Violatorul de prostituate a fost reţinut: „clientul” care a băgat spaima în fetele de pe centură este recidivist

Un recidivist din Valea Jiului, eliberat condiţionat anul trecut, după ce a ispăşit o condamnare pentru violarea unei minore de 12 ani, a fost reţinut pentru patru tâlhării şi pentru agresarea sexuală a unei prostituate.


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile