Primăria municipiului Hunedoara primeşte doar 100.000 de lei pe an dintr-o afacere de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă privată controlată de afaceristul Florin Uscatu şi de fostul şef de poliţie Adrian Filer, cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape două milioane de euro, profită din plin de pe urma unui contract semnat în 2005 cu administraţia locală a municipiului Hunedoara. Aceasta în timp ce primăria trebuie să se mulţumească cu o sumă nesemnificativă, plătită potrivit clauzelor parteneriatului public-privat.

În octombrie 2005, Primăria Hunedoara şi compania de construcţii ISON Grup SRL au semnat un parteneriat prin care cele aproape zece hectare ale haldei de steril de la marginea Hunedoarei, deţinute de municipalitate, erau cedate în concesiune pentru următorii 25 de ani firmei private.

În urma contractului de asociere, primăriei urma să îi revină în fiecare an, în patru tranşe, 25 la sută din valoarea beneficiilor obţinute de firmă din exploatarea haldei, dar nu mai puţin de 100.000 de lei. Asocierea a fost realizată în aşa fel, încât ruperea unilaterală a contractului să însemne penalizări importante pentru primărie. „Denunţarea unilateralã a contractului este interzisã, sub sancţiunea plãţii de daune-interese, calculate în raport cu paguba efectivă suferitã, plus beneficiul nerealizat pe o perioadã de 15 ani, calculatã în Euro pe baza bilanţurilor activitãţii economice”, prevede contractul.


Mai mult, „Consiliul Local nu va avea dreptul sã verifice situaţia financiar contabilã a SC Ison Grup SRL Petroşani”, aşadar municipalitatea avea de la început dificultatea în a stabili care e valoarea redevenţei ce trebuia primite.

Administrarea haldei, în grija unor afacerişti cu probleme
Compania care exploata halda de steril a subînchiriat lucrările unei firme conduse de omul de afaceri Florin Uscatu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraş, şi fostul comandant de poliţie Adrian Filer. Cei doi au fost arestaţi în toamna anului trecut pentru că ar fi făcut parte dintr-o grupare de crimă organizată care, prin falsuri şi operaţiuni contabile ilegale în tranzacţii cu materiale feroase, ar fi prejudiciat statul român cu aproape două milioane de euro. Au fost eliberaţi după câteva luni petrecute în închisoare, dar sunt în continuare anchetaţi în dosarul DIICOT.

Un contract „beton”

Exploatarea celor zece hectare de haldă reprezintă o afacere de milioane de euro: veniturile provin din vânzarea zgurii pentru autostradă, dar şi a fierului vechi. Potrivit unor informaţii, numai în vara anului trecut sute de camioane cu steril provenit de pe halda respectivă urmau zilnic calea şantierului autostradei, iar veniturile au fost imense. Dar, chiar şi în aceste condiţii, profitul celor care exploatează halda primăriei se pare că nu a fost mai mare de 400.000 de lei.

„În anul 2012 şi în anul 2011, primăria a primit redevenţele de câte 100.000 de lei de la concesionarii haldei”, a precizat Silke Oprean, purtătoarea de cuvânt a Primăriei municipiului Hunedoara. Reprezentanţii primăriei au căutat soluţii pentru a renunţa la parteneriatul cu firma privată, ştiind că ar putea încheia noi contracte mult mai avantajoase pentru exploatarea haldei. Nu au găsit însă o soluţie convenabilă.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!