Podul spectaculos de pe râul Mureş care se va intersecta cu podul pe care trenurile trec de peste 150 de ani VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stânga imaginii - vechiul pod peste Mureş, dreapta - şantierul feroviar al noului pod. FOTO: ADEVĂRUL

Nouă poduri feroviare se află în şantier pe noua magistrală feroviară din vestul României. Unul dintre ele se intersectează cu cel mai vechi pod al acesteia.

Trei dintre cele nouă poduri peste râul Mureş, aflate pe viitoarea magistrală de cale ferată din vestul ţării (KM 614 Arad - Simeria) sunt construite în zona localităţii hunedorene Brănişca.

GALERIE FOTO CU ŞANTIERUL ŞI PODUL DE LA BRĂNIŞCA

Primul dintre acestea, aflat în şantier de peste un an şi jumătate, se intersectează cu singurul pod peste Mureş de pe vechiul traseu al căii ferate Simeria - Arad, înfiinţat în urmă cu peste un secol şi jumătate.

Pod spectaculos peste Mureş, de pe noua cale ferată din vestul României VIDEO

Cum s-a lucrat la salba de tuneluri de pe Valea Mureşului, prin care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

Cum a fost construit Tunelul Turdaş, cel mai spectaculos tunel feroviar din vestul României VIDEO

Podul situat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a podului din secolul al XIX-lea, va avea o lungime de 384 de metri. Pilonii de susţinere au fost realizaţi şi a început asamblarea componentelelor metalice ale podului şi montarea suprastructurii. Noul pod se intersectează aproape perpendicular cu vechiul traseu al căii ferate, care trece prin Brănişca.

Alte două poduri feroviare la Brănişca

La circa un kilometru de acesta, lucrările la al doilea pod de la Brănişca, aflat în zona castelului Josika, sunt mai avansate.

Structura metalică a fost montată complet, astfel că se poate trece pe noul pod, peste râul Mureş. Utilaje speciale de tragere a suprastructurii metalice, pe pilonii de beton armat au fost folosite pentru mutarea acesteia. Lungimea totală a podului va fi de 435 de metri, din care 250 de metri este lungimea suprastructurii.


Podul vechi de la Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri.

Şi aici au fost realizaţi pilonii, iar o parte din suprastructura sa a fost montată. În zona Brănişca, a fost realizat terasamentul noului traseu, protejat de anrocamente, însă calea de rulare nu a fost amenajată.

Cele trei poduri se află pe viitorul tronson feroviar Gurasada – Simeria. Lucrările la cei 41 de kilometri de cale ferată au demarat la începutul anului 2018 şi au termen de finalizare anul 2023. În a fost semnat contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei între Compania Naţională „CFR”şi Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas.


Şantierul de la Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Podul care rezistă de un secol şi jumătate

Vechea linie ferată Simeria – Arad a fost construită în urmă cu un secol şi jumătate, iar singurul pod peste Mureş dintre cele două localităţi se află la intrarea în localitatea Brănişca, dinspre Veţel. Tronsonul feroviar făcea parte din calea ferată Arad - Alba Iulia, inaugurată în 1868. Al doilea pod peste râul Mureş al acesteia se află la intrarea în Alba Iulia.


Podul vechi de la Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Calea ferată a fost dublată la începutul anilor ´80 şi tot de atunci datează şi cea mai mare parte a traverselor şi a şinelor de pe acest tronson feroviar. Cele mai recente reparaţii au avut loc la sfârşitul anilor ´90, însă au fost vizate doar suprafeţe mici din calea ferată.

Lucrările la noua magistrală de cale ferată din vestul ţării (141 de kilometri de cale ferată între KM 614 din judeţul Arad şi Simeria, împărţiţi în patru loturi) au început în 2018. Ea a fost proiectată pentru ca trenurile de călători să poată circula pe ea cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele - cu până la 120 de kilometri pe oră. Pentru ca trenurile de călători să poată circula pe acest sector cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră, traseul a fost modificat, astfel încât să fie eliminate curbele cu raze mici.


Podul vechi de la Brănişca. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Noua cale ferată va cuprinde aproape 60 de kilometri de traseu nou, trei tuneluri şi nouă poduri peste râul Mureş: trei la Brănişca, două în zona comunei Zam, două la Bârzava şi două la Conop. Proiectul de infrastructură este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 din Fondul de Coeziune şi de la Bugetul de Stat, potrivit Ministerului Transporturilor.


Podurile din zona Brănişca în şantier, în aprilie 2021.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Colosul fostei căi ferate Deva - Brad. Ce se întâmplă cu viaductul uriaş, construit în urmă cu opt decenii VIDEO

Magistrala feroviară din vestul României. Cum se transformă nodul de cale ferată Simeria VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani