Planuri mari pentru municipiu cu bani de la UE. Cele 21 de proiecte însumează peste 65 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Corvinilor va intra în reabilitare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Administraţia locală din Hunedoara anunţă 21 de proiecte pentru care solicită fonduri de la Uniunea Europeană. Pentru două dintre ele, printre care se află reabilitarea Castelului Corvinilor, contractul de finanţare a fost semnat, însă cele mai multe sunt în faza de pregătire.

Cele 21 de proiecte prin care Primăria Hunedoara intenţionează să atragă fonduri Europene au o valoare totală de 65,8 milioane de euro, iar cofinanţarea lor a fost estimată la cinci milioane de euro, potrivit primarului Dan Bobouţanu.

Cele mai multe dintre investiţii se află în faza de pregătire, iar pentru proiectul de reabilitare a Castelului Corvinilor, contractul de finanţare a fost semnat. Pentru a avea banii necesari cofinanţării proiectelor plănuite în următorii ani, primăria va accesa un împrumut de până la 80 de milioane de lei, susţine primarul.

Cea mai importantă investiţie, pentru care administraţia locală a semnat deja contractul de finanţare, iar lucările ar putea începe în toamna acestui an, este de reabilitare a Castelului Corvinilor, estimată la aproape 20 de milioane de lei. Un alt proiect pentru care primăria a primit finanţare vizează reabilitarea unor blocuri sociale şi a unor şcoli unde învaţă copiii din comunităţi marginalizate. Palatul administrativ din Hunedoara, construit în anii 1930, va fi reabilitat prin cu fonduri de la UE.

O altă investiţie prevede eficientizarea energetică a spitalului din Hunedoara. Colegiul Tehnic „Matei Corvin” şi Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”, precum şi mai multe clădiri rezidenţiale, vor fi reabilitate pe fonduri UE, investiţiile fiind în faza de precontractare.

Printre proiectele pregătite pentru a fi depuse de administraţia locală se numără: modernizarea transportului din municipiu, modernizarea unor creşe, grădiniţe şi unităţi şcolare, dotarea cu echipamente medicale a spitalului, reabilitarea centrului istoric, a albiei râului Cerna şi a mai multor străzi din zona Castelului Corvinilor şi înlocuirea iluminatului public cu reţele de iluminat ecologic.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Ce s-a ales de investiţia de zece milioane de euro în noul centru de afaceri, ridicat pe ruinele combinatului siderurgic

Coloşii siderurgici ai României. Ce s-a ales de marile uzine ale oţelului în care munceau zeci de mii de oameni

VIDEO Marea schimbare a combinatului ruinat. Natura îşi reintră în drepturi peste munţii de gunoaie şi dărâmături

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews