Patru tineri din Hunedoara, reţinuţi în urma unor razii ale Poliţiei. Sunt acuzaţi de spargeri de locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au reţinut patru tineri din Hunedoara, suspectaţi de comiterea mai multor spargeri de locuinţe, în municipiu.

Miercuri, în urma unei razii a Poliţiei, au fost indentificaţi trei tineri cu vârste între 30 şi 33 de ani, din Hunedoara, suspectaţi de comiterea unei spargeri.

„Poliţiştii au stabilit că, în 14 decembrie, cei trei au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în interiorul locuinţei unui bărbat din municipiul Hunedoara şi au furat un televizor LCD. Cei în cauză au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore şi depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în vederea luării măsurilor preventive legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Tot miercuri, în urma unei percheziţii, a fost reţinut un tânăr de 26 de ani, din Hunedoara, acuzat de comiterea mai multor spargeri de locuinţe, în perioada noiembrie – decembrie 2020.

„În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că tânărul pătrundea în locuinţe prin forţarea uşilor de acces ori prin escaladarea ferestrelor şi sustrăgea bunuri de valoare (articole de îmbrăcăminte, produse cosmetice, lenjerii pentru pat, băuturi alcoolice, articole de încălţăminte, aparatură electronică etc.). Cel în cauză a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Hunedoara, care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile. Tânărul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii le recomandă tuturor proprietarilor de imobile să nu lase uşile de acces întredeschise şi să le asigure corespunzător. Un sistem de alarmare antiefracţie şi de supraveghere video, eventual conectat la dispeceratul unei societăţi de pază, se poate dovedi cât se poate de eficient în a descuraja posibilele tentative de furt.

 „În situaţia în care vor depista persoane necunoscute în interiorul locuinţei, care invoca diferite motive privind prezenţa acestora în locul respectiv, le recomandăm cetăţenilor să încerce să reţină cât mai multe semnalmente ale acestora şi să alerteze imediat poliţiştii şi vecinii. De asemenea, celor care pleacă în vacanţe, le recomandăm să solicite sprijinul unui vecin sau al unei persoane de încredere, care să le supravegheze locuinţa şi să le colecteze corespondenţa. Pe timpul vacanţei, în locuinţe nu trebuie lăsate bunuri de mare valoare sau sume importante de bani. În situaţia în care deveniţi victime ale unor infracţiuni de furt din locuinţe, vă recomandăm să sesizaţi Poliţia şi să nu pătrundeţi în câmpul infracţional întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor”, informează IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Controale la tarabele cu petarde. Poliţiştii au confiscat peste 300 de kilograme de obiecte pirotehnice

Un tânăr aflat sub influenţa drogurilor a fost prins la volan de poliţişti pe o stradă din Deva

Un centru de colectare a fierului vechi a fost depozit de cannabis pentru clienţii din Valea Jiului

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi