Pagubă pentru transportatorii de lemne: un camion s-a răsturnat, iar încărcătura a ajuns în râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat la marginea municipiului Petroşani, pe Drumul Naţional 66, după ce remorca a intrat în balans.

Un camion care transporta lemne s-a răsturnat, miercuri, pe marginea Drumului Naţional 66, la Petroşani, iar încărcătura a ajuns în apele pârâului Sălătruc.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a  stabili cauzele care au dus la producerea accidentului, dar au precizat că remorca ar fi intrat în balans şi acest lucru a dus la răsturnarea camionului, în condiţiile în care şi carosabilul era ud.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar şoferul lui a fost amendat pentru neadaptarea vitezei într-o porţiune de drum în curbă. Şoferul avea avizele necesare pe materialului lemnos din remorcă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Camioane supraîncărcate cu lemne circulă pe şoselele judeţului. Şoferii prinşi au fost amendaţi drastic

Poliţiştii care „vânează” căruţe cu lemne, umiliţi în instanţă: ce soartă au amenzile drastice pentru un braţ de vreascuri

Transporturi ilegale de lemne: peste 100 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi în urma unui control

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA