Oraşul cu 20.000 de oameni transformat din temelii cu fonduri europene. Cele 17 investiţii aduc 180 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe dintre investiţiile plănuite în Orăştie pe fonduri de la Uniunea Europeană sunt în faza implementării, iar valoarea totală a proiectelor se ridică la aproape 180 de milioane de lei.

Orăştie are mai puţin de 20.000 de locuitori, dar se numără printre municipiile care au atras cele mari finanţări de la Uniunea Europeană în ultimii ani. Majoritatea proiectelro depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest au primit finanţare, în timp ce altele se află în faza de precontractare.

Cele mai recente două contracte de finanţare a unor investiţii derulate cu fonduri UE în Orăştie se ridică la aproape zece milioane de euro. În total, municipalitatea a depus 17 proiecte la ADR Vest, în valoare totală de peste 40 de milioane de euro.

Primăria Orăştie a primit finanţare UE pentru investiţia care vizează reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură „Alexandru Grozuţă” şi transfomarea acesteia în Centru Cultural Multifuncţional, precum  şi reabilitarea străzii Dacilor. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional, iar contractul de finanţare a fost semnat la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest. Contractul, care va fi scos la licitaţie publică, va cuprinde lucrări de reabilitare structurală, funcţională şi tehnică, dotarea cu echipamente şi mobilier specific a Casei de cultură, precum şi reabilitarea şi modernizarea străzii Dacilor, pavarea carosabilului şi a trotuarelor, amenajarea zone verzi, amenajarea de spaţii de odihnă cu mobilier urban, refacerea vegetaţiei îmbătrânite.

„Activităţile propuse prin proiect sunt complementare, împreună contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din municipiul Orăştie. Implementarea proiectului va aduce beneficii întregii comunităţi prin desfăşurarea de activităţi într-un mediu propice ce va creşte coeziunea socială, coroborat cu modernizarea străzii Dacilor, ce va facilita mobilitatea locuitorilor oraşului, dar şi a turiştilor interesaţi de centrul istoric”, a informat Primăria Orăştie. Proiectul are o valoare estimativă de 26.239.000 lei, cu TVA inclus.

Investiţii de 180 de milioane de lei pe fonduri UE
În ultimele zile, primăria a mai semnat un contract de finanţare cu fonduri UE nerambursabile, pentru construirea a 60 locuinţe sociale amplasate în 10 clădiri colective. Fiecare apartament va avea camera de zi, bucătărie, baie, spaţiu depozitare şi hol. Se va construi si o magazie ce va cuprinde 60 de boxe. Acelaşi proiect prevede construirea unui centru educaţional, cu o capacitate medie de 20 persoane ce va deservi persoanele vulnerabile din zona marginalizată, modernizarea unui drum vicinal, a Străzii Plantelor şi extinderea reţelei de de canalizare ape menajere ce va deservi locuinţele sociale prevăzute în proiect. Proiectul are o valoare estimativă de 16.315.000 lei TVA inclus .

Cele două proiecte se adaugă altor 15 investiţii pentru care municipalitatea a solicitat fonduri de la Uniunea Euopeană.

13 dintre cele 17 proiecte depuse prin Programul Operaţional Regional sunt în faza de implementare, trei sunt în faza de precontractare, iar unul este în evaluare. Valoarea totală a proiectelor pe fonduri UE plănuite în Orăştie se ridică la 180 de milioane de lei. Ele vizează modernizarea zonei Stadionului Mecanica, reabilitarea Liceului Nicolaus Olahus şi a Colegiului Aurel Vlaicu, reabilitarea spitalului, a secţiei de Urgenţe şi a Ambulatoriului, realizarea Muzeului Civilizaţiei Dacice, modernizarea unor străzi, a iluminatului public din municipiu, reabilitarea Casei de Cultură, a unei creşe şi anveloparea mai multor blocuri.

De asemenea, Orăştie a atras finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 pentru zece proiecte, în valoare de circa 30 de milioane de lei, cel mai important fiind dotarea cu echipamente medicale şi de înaltă performanţă, echipamente pentru blocul alimentar şi mobilier medical la Spitalul Municipal Orăştie (4,5 milioane lei).


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Oraşul plin de „bijuterii” istorice. Poveştile celor mai frumoase clădiri din centrul vechi al Orăştiei

FOTO Cetatea Orăştiei, după restaurare. Planurile primăriei pentru monument, în proiectul de cinci milioane de euro

Topul viitoarelor oraşe-şantier, cu investiţii finanţate prin PNDL. Reşedinţa judeţului a ajuns în coada clasamentului

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?