Nu se ştie cine plăteşte "zeci de mii de lei" pentru expertiza în cazul Giuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertiza tehnică în cazul Maternităţii Giuleşti a fost finalizată şi trimisă Parchetului instanţei supreme de către INSEMEX Petroşani. Potrivit lui Constantin Lupu, directorul institutului, încă nu se ştie cine va plăti factura pentru expertiză, evaluată la "câteva zeci de mii de lei".

„Un lucru este clar. Nu voi cere bani pentru expertiză Maternităţii Giuleşti. Urmează să vedem în perioada următoare cine va achita factura”, a declarat pentru Adevărul de Seara Hunedoara, Constantin Lupu, directorul general al Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiiexplozivă (INSEMEX) Petroşani.  Acesta a mai declarat că singurele pretenţii pe care institutul le are sunt banii cheltuiţi cu materialele folosite în cadrul expertizei, suma ridicându-se la câteva „zeci de mii de lei”.  Executivul a mai precizat că INSEMEX nu va solicita nici un ban pentru manopera celor 30 de specialişti care au lucrat la expertiză aproape două luni de zile.  Raportul tehnic înaintat Parchetului are două volume şi numără 700 de pagini.

Concluziile la secret

Constantin Lupu a refuzat să facă orice declaraţie privitor la concluziile expertizei realizate de INSEMEX. Expertul a declarat doar că aşa cum era de aşteptat în cazul Giuleşti nu a fost vorba de o explozie, ci de un incendiu. „Nu vă pot spune mai multe detalii, pentru că expertiza face parte dintr-o anchetă a Parchetului şi prin urmare singurii care pot să decidă care date sunt publice şi care nu sunt procurorii”, a spus Lupu. Specialistul a mai precizat că marja de eroare a evaluării tehnice care s-a făcut  la Petroşani  pentru a determina ce a dus la izbucnirea focului este de doar doi la sută, concluzia finală fiind prin urmare de o mare acurateţe. În 21 august, incubatoarele, cablurile, prizele şi toată aparatura existentă în salonul de Terapie Intensivă din Maternitatea Giuleşti au fost transportate cu două camioane ale Jandarmeriei la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră Petroşani pentru expertiză, iar într-o încăpere a INSEMEX a fost refăcută, la dimensiuni reale, încăperea de la Maternitatea Giuleşti.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete