Municipiul Deva rămâne fără apă la robinete pentru o jumătate de zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Devenii nu vor avea apă la robinete, până după-amiază. ARHIVĂ.

Lucrările de reparaţii efectuate la o magistrală de apă, în zona de la intrarea în municipiul Deva, vor duce la sistarea apei potabile începând de mâine, de la ora 8:00 şi până la ora 15:00, a informat furnizorul Apa Prod.


Reprezentanţii companiei au comunicat că apa de la robinet va fi oprită în locuinţele de pe următoarele străzi şi bulevarde din Deva.  Mihai Eminescu, Micul Klein, Aleea Plopilor, Aleea Romanilor, Dacia, Carpaţi, Liliacului, Ciprian Porumbescu, Dragos Vodă, Împăratul Traian, Protopop Vasile Damian, Aleea Transilvaniei, Piaţa Victoriei, Aleea Patriei, Piaţa Unirii, 22 Decembrie, Zorilor, Libertăţii, Gheorghe Bariţiu, Lucian Blaga, Aurel Vlaicu, Bulevardul 1 Decembrie, Avram Iancu, Axente Sever, Stadion, Valeriu Branişte, Calea Zarandului, Victor Suiaga, Portului, Depozitelor, Orizontului, Apuseni, Atelierului, Dorobanţi, Mărăşti, Mărăşeşti, Vânătorilor, Castanilor, Pescăruşului, Nuferilor, Lalelelor, Aleea Păcii, Viitorului, Constructorilor, Cernei, Bd-ul Decebal, Aleea Muncii, Pescarilor, Kogălniceanu, Ulpia, Caragiale, Independentei, Vasile Alecsandri, Mihai Viteazul, Poiana Narciselor, Rândunicii, Ardealului, Traian Vuia, Digului, Banatului, Bucovinei, Hărăului, Munteniei, Constantin Brancusi, Nicolae Grigorescu, Iuliu Maniu, George Enescu, Progresului, Griviţa, Vlahuţă, Mureşului, Tudor Vladimirescu.

Spitalul Judeţean din Deva şi Centrul de Dializă vor rămîne, de asemenea, fără apă.

Vă recomandăm şi:

FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort