Marea catastrofă din Retezat: viiturile au ucis 14 oameni în 1999, dar barajul Gura Apelor a salvat comunitatea de la o tragedie mult mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au împlinit 17 ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din ultimele decenii: timp de trei zile, între 12 şi 14 iulie 1999, ploile intense din Retezat au provocat viituri şi alunecări de teren, care au distrus un cămin muncitoresc de la poalele Barajului Gura Apelor, în care se aflau zeci de oameni. 14 persoane au murit. Totuşi, barajul lacul de acumulare a prevenit un dezastru cu urmări mult mai mari.

Cea mai mare tragedie provocată de viituri în zona Retezatului s-a petrecut în 12 – 14 iulie 1999. Atunci, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a însemnat un debit de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă.

„Caracterul violent al precipitaţiilor din noaptea de 11/12 iulie 1999 a provocat o torenţialitate fără precedent în întreaga parte montană a văii Râului Mare şi pe afluenţii acestuia. Pe câteva văi au fost cazuri în care torenţii au antrenat deluviul până la roca de bază târând totul în albia Râului Mare, pe drumurile de acces sau pe platformele de organizare de şantier din colonia barajului Gura Apelor. În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torenţi principali, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii a două barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.

Colonia a fost luată de ape
Potrivit relatărilor inginerului, pe drumul de acces de la Brazi la barajul Gura Apelor s-au produs numeroase blocaje, care au împiedicat echipelor de intervenţii. Prima legătură cu barajul s-a făcut cu ajutorul elicopterelor la 12 şi 13 iulie 1999. Zona de albie din avalul Coloniei a fost complet acoperită de torentul de pe Pârâul Negru, apa fiind deviată pe traseul şoselei de acces şi aceasta supraînălţată cu circa un metru de aluviuni. De asemenea, podul peste Râul Mare din avalul coloniei a fost complet blocat cu aluviuni. Lucrările de reparaţie pentru remedierea consecinţelor viiturii au costat peste 27 miliarde lei vechi. În timpul viiturii, apa din lacuri s-a colorat în galben-maroniu, a devenit mată şi vâscoasă, aspect care s-a păstrat circa o lună după eveniment, informa inginerul Augustin Vlaiconi.

Gura Apelor, Retezat

„În lipsa barajului Gura Apelor, acest debit de 1345 metri pe secundă nu ar fi putut fi tranzitat fără a se produce inundaţii catastrofale cu pierderi materiale şi umane greu de estimat. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul Brazi – Simeria”, scria autorul articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”.

Barajul Gura Apelor din Masivul Retezat a fost construit în anii 1970 – 1980, fiind în vremea înfiinţării sale unul dintre cele mai mari din Europa. Barajul, din aroncamente, are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri şi a contribuit, nu numai la producerea de energie electrică, dar şi la regularizarea cursului Râului Mare şi atenuarea undelor de viitură. Dacă barajul nu ar fi existat, torentele ar fi avut efecte devastatoare pentru comunităţile de pe Valea Streiului, în timpul viiturilor din vara anului 1999.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Drumul spre inima Parcului Naţional Retezat a fost distrus de viituri şi alunecări de teren. Turiştii sunt sfătuiţi să evite traseul Poiana Pelegii

Drumul dintre Lacul Gura Apelor şi Poiana Pelegii din Parcul Naţional Retezat a fost distrus în urma alunecărilor de teren. Stâncile din versant s-au prăbuşit în mai multe locuri şi pe Drumul Judeţean 685, înainte de Lacul Gura Apelor.

VIDEO Cascada spectaculoasă a celui mai adânc lac din Retezat. Cât a crescut nivelul apei de la barajul Gura Apelor

Lacul Gura Apelor din Retezat atrage un număr mare de turişti, iar unul dintre cele mai spectaculoase locuri de popas ale sale este cascada. În ultimele săptămâni, ploile abundente au făcut ca nivelul apei să crească şi să transforme astfel priveliştea din Retezat.

VIDEO Dezastru pe şoseaua spre Retezat: muntele a luat-o la vale, iar stâncile au blocat drumul judeţean

Un adevărat dezastru s-a produs în cursul nopţii de duminică spre luni, pe Drumul Judeţean 685 din Masivul Retezat. În apropiere de Lacul Gura Apelor, şoseaua a fost blocată în mai multe locuri, de stâncile prăvălite din versant.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV