Ironia sorţii în cazul bătăuşului Sorin Palesică. După două luni de închisoare, recidivistul s-a întors la vechile obiceiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Palesică, în ziua în care a fost arestat preventiv. FOTO: ADEVĂRUL.

Sorin Palescă, recidivistul din Lupeni care a petrecut mai multe de două luni în arest preventiv, după ce a snopit în bătaie trei tineri din Straja, a fost eliberat pentru că victimele şi-au retras plângerile. La scurt timp după ce s-a întors acasă, Palesică a publicat pe pagina sa de socializare fotografii în care le arată prietenilor ce planuri are.

Sorin Palesică (33 de ani) a şocat o ţară întreagă după ce a snopit în bătaie trei oameni într-un club din Straja, sub privirile unui jandarm montan, la masa căruia se aşezase. Una dintre victime, salvamontista Miruna Inel (21 de ani), a fost la un pas de moarte, după ce a primit un croşeu în plină figură  de la interlop. Instanţa l-a eliberat din închisoare pe Sorin Palesică, pentru că victimele şi-au retras plângerile.

Ajuns acasă, recidivistul din Lupeni a decis să revină la vechile obiceiuri. Aşa cum o arată imaginile publicate pe pagina sa de socializare, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut Palesica a fost să se întoarcă la sala de box şi să exerseze loviturile de pumn. Sorin Palesică a publicat imagini cu el în timpul antrenamentelor şi relaxându-se într-o piscină.

În 12 aprilie, Judecătoria Petroşani a pronunţat sentinţa în dosarul în care Sorin Palesică a fost anchetat pentru scandalul pe care l-a provocat în staţiunea Straja, când, de faţă cu un jandarm montan, a snopit în bătaie trei tineri. „Instanţa încetează procesul penal împotriva inculpatului Sorin Palesică, pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Dispune punerea de îndată a acestuia în libertate. Constată că inculpatul, aflat în Penitenciarul Aiud, a fost reţinut în perioada 7 februarie - 12 aprilie”, a informat Judecătoria Petroşani.

Instanţa a obligat cele trei părţi vătămate la plata cheltuielilor judiciare de 285 de lei, de către Lucian Clondireanu, şi a câte 350 de lei, de căter Miruna Inel şi Cornel Toma Dinu.

Scenele unui scandal înfiorător

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 februarie, interlopul de 33 de ani a bătut crunt mai multe persoane într-un local din Straja. Una dintre victimele sale, lovită cu pumnii în faţă până ce şi-a pierdut cunoştinţa, a fost Miruna Inel.

Tânăra salvamontistă a povestit că a fost lovită doar pentru că i-a spus interlopului care făcea scandal în localul din Straja, să se potolească. A fost momentul în care Palesică s-a dezlănţuit şi a lovit-o cu pumnii, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În timp ce fata era scoasă pe braţe din local, Palesică a mai bătut doi oameni. Iar scenele înfiorătoare înregistrate de camerele video instalate în local au avut loc sub privirile unui jandarm impasibil, aşezat la masă alături de infractorul Palesică. Jandarmul Sorin Moldovan se afla în timpul său liber, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, în prima reacţie după publicarea înregistrărilor din local. „S-a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la comportamentul subofiţerului din cadrul unităţii, aflat în club, în timpul liber, în momentul comiterii agresiunii”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, de la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Ulterior, jandarmul montan a fost audiat, iar apoi instituţia pe care o reprezenta a informat că acesta va fi cercetat de procurori.

Sorin Palesică a fost imobilizat de jandarmi şi poliţişti, după ce a bătut trei oameni, iar în final a fost reţinut şi arestat preventiv.

O tânără bătută de un interlop într-un bar din Staţiunea Straja

În urma incidentului extrem de grav, interlopul a fost imobilizat de jandarmi. „Jandarmii montani s-au deplasat în localul respectiv şi au identificat un tânăr de 33 ani, domiciliat în municipiul Lupeni, care lovise mai multe persoane, printre care şi o tânără aflată în stare de inconştienţă, care a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital. Jandarmii montani l-au încătuşat pe agresor şi l-au condus la sediul Postului de jandarmi din staţiune, unde l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, în conformatate cu Legea 61/1991. Apoi, jandarmii montani au predat agresorul Poliţiei municipiului Lupeni”, declara Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Interlopul care a bătut până la leşin o tânără, altercaţie cu poliţiştii

Bărbatul a avut o altercaţie cu oamenii legii, chemaţi la faţa locului în ajutorul clienţilor unui bar din Straja, terorizaţi de bătăuş. I-a ameninţat cu moartea. "Îţi dau somn, bulangiule, hai să ne batem", i-a strigat unuia dintre poliţişti.

„Poliţiştii l-au identificat pe prezumtivul autor al agresiunii, un bărbat în vârstă de 33 de ani, fără ocupaţie, din Lupeni, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ameninţare”, informa IPJ Hunedoara.

Sorin Palesică este recidivist, fiind condamnat în trecut după ce a participat în 2006 la răpirea unui tânăr, din sediul unei televiziuni, care a fost dus apoi în Defileul Jiului, schingiut ore în şir, dat să fie muşcat unor câini de luptă şi abandonat într-o baltă de sânge.


Vă recomandăm şi:

Interlopii care au transformat Valea Jiului în „Valea Pumnului”: „gorilele” Palesică, Simota şi Litera, protejate chiar de oamenii legii

Recidivistul Sorin Palesică a fost arestat preventiv după ce a a năucit în bătaie o tânără salvamontistă şi mai mulţi clienţi ai unui local din Straja, sub privirile jandarmului cu care se aşezase la băut. Cazul interlopului care a terorizat Valea Jiului nu este singular. În ultimii ani, personaje dubioase care au lăsat impresia că se află sub protecţia autorităţilor au făcut legea pumnului în comunităţile din oraşele miniere.

VIDEO Traumele Mirunei Inel, tânăra bătută până la leşin de interlopul Sorin Palesică: a fost ameninţată cu moartea şi îi este frică să mai iasă din casă

Sorin Palesică, interlopul care a nenorocit în bătaie o tânără salvamontistă din Lupeni, a fost reţinut şi va fi adus luni în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. În acest timp, Miruna Inel, victima bătăuşului, încearcă să îşi revină din traumele şi şocul suferit. Sute de mesage de susţinere i-au fost transmise fetei pe care Sorin Palesică a ameninţat-o cu moartea.

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie