Instrucţia dusă la extrem a alpiniştilor de elită. Schiau dezbrăcaţi şi se căţărau fără frânghii pe crestele mortale | FOTO
0Alpiniştii care se pregăteau în deceniile trecute în masivul Retezat erau printre cei mai buni din România, iar secretul lor erau antrenamentele extrem de dure.
În deceniile trecute, cluburile de alpinism din judeţul Hunedoara se numărau printre cele mai puternice din România. Alpiniştii hunedoreni cucereau titluri naţionale şi balcanice şi erau selectaţi în echipele care participau la expediţii în Himalaya, Caucaz şi Pamir.
GALERIE FOTO CU ALPINIŞTII DIN RETEZAT
Unul dintre secretele performanţelor acestora a fost pregătirea intensă, în condiţii extreme, pe care o făceau în munţii Retezat.
Secretele tunelurilor de zeci de kilometri construite sub Retezat, pentru barajul Gura Apelor VIDEO
O serie de imagini din arhiva personală a fostului alpinist hunedorean Dan Vifor Pichiu arată modul în care oamenii înfruntau muntele, în anii ´60 şi ´70, când clubul de alpinism din Hunedoara era în topul celor mai bune din România.
Căţărători în Retezat. Foto: Dan Vifor Pichiu. Anii 60. Arhiva personală
Una dintre metodele prin care alpiniştii se căleau şi îşi creşteau rezistenţa fizică era schiul de tură. Oamenii parcurgeau zeci de kilometri pe schiuri, prin munţii înzăpeziţi, iar uneori, aşa cum o arată imaginile din arhiva fostului antrenor de alpinism, renunţau complet la haine. Schiatul la pielea goală avea şi alte utilităţi. În timp ce schiorii se bucurau de soare, echipamentul lor era pus la uscat, relata Dan Vifor Pichiu.
Cum l-a fascinat magia Retezatului pe prinţul Rudolf. Mărturia exploratorului după vânătoarea de urşi în Transilvania
Alte imagini realizate de hunedorean arată eforturile pe care le făceau căţărătorii pentru a cuceri cele mai primejdioase stânci din Masivul Retezat, uneori cu mâinile goale. În acele vremuri, relatau alpiniştii de „şcoală veche”, procurarea echipamentelor şi accesoriilor necesare practicării alpinismului de performanţă era extrem de dificilă, pentru că multe piese (pioleţi, colţari, primus, saci de dormit îmblăniţi) erau aproape imposibil de găsit în România. Totuşi, performanţele oamenilor muntelui erau uimitoare. Unii dintre ei reuşeau să străbată crestele masivului Retezat, de la un capăt la celălalt, într-o singură zi.
Schiori în Retezat. Foto: Dan Vifor Pichiu. Anii 60. Arhiva personală
Şase alpinişti, morţi la „alpiniada” din Retezat
Tragediile nu i-au ocolit pe alpinişti în Retezat, un masiv unde avalanşele au loc frecvent, iar condiţiile meteo din zona alpină (la peste 2.000 de metri) sunt schimbătoare. Cea mai cumplită dintre ele s-a petrecut în 2 martie 1987, în timpul „Alpiniadei”, o competiţie naţională, la care sportivii trebuiau să parcurgă tot coronamentul Retezatului. Alpiniştii au pornit din zona cabanei Pietrele, de la cota 1.500 de metri, şi trebuiau să urce pe crestele Retezatului şi să coboare apoi în Valea Jiului, în sud-estul masivului. Pe vârful Custura, la aproape 2.500 de metri altitudine, patru dintre ei, toţi membrii ai clubul din Petrila, au fost înfrânţi de obseală, întuneric şi de o furtună violentă. S-au prăbuşit pe versant, iar zăpada i-a acoperit cu totul. Abia două luni mai târziu, trupurile lor au fost descoperite. Alţi doi alpinişti, din Târgu Mureş, au fost găsiţi îngheţaţi în primele două zile de la dispariţia lor, unul pe Vârful Păpuşa, iar celălalt în apropiere de lacul Ghimpele. „Tot traseul acesta trebuia făcut în trei zile. Iar sus pe creastă era… moarte. Nu puteai să vorbeşti. Dacă-ţi scoteai mănuşile îţi îngheţau mâinile instantaneu”, îşi amintea Gigi Pancu, coleg al alpiniştilor din Petrila, potrivit ziarului Gazeta de dimineaţă.
Căţărători în Retezat. Foto: Dan Vifor Pichiu. Anii 60. Arhiva personală
I-a prins întunericul pe creste
Presa locală nu a publicat, la acea vreme, relatări despre dispariţia celor şase alpinişti, iar autorităţile nu căutat responsabili pentru tragedia de pe munte. Alpiniştii i-au căutat aproape în fiecare zi pe colegii lor, până când le-au recuperat cadavrele. Unii dintre ei au povestit că ambiţia de a fi cei mai buni ar fi putut fi, pe lângă condiţiile meteo, o cauză a greşelii fatale a alpiniştilor.
Vârful Retezat. Foto: Dan Vifor Pichiu. Anii 60. Arhiva personală
„Ora la care au ajuns în zona asta, Vârful Custura, era deja undeva la 6-7 seara când era întuneric, vijelie. Ca să-ţi dai seama cum a fost vremea, acolo a fost o echipă, de la Cluj mi se pare, care ziua în amiaza mare s-a rătăcit. Deci nu aveai vizibilitate. Era vijelie, ceaţă, ningea, era destul de rău. Probabil că băieţii au găsit urmele lor, au plecat pe urmele lor şi aşa s-au dus. În loc să se întoarcă puţin să coboare înspre cabana Buta, ei au mers înainte şi s-au dus spre Vârful Mării, înspre creasta Uricaniului. Cred că undeva pe acolo şi-au dat seama că au luat-o aiurea şi singura soluţie, asta este singura soluţie, dacă te prinde noaptea pe vijelie, pe munte, să cobori undeva la pădure, la adăpost, că acolo pe creastă nu ai nicio şansă. Probabil asta au încercat. Au pornit spre vale, nu au ştiut pe unde, şi au intrat pe un culoar care i-a dus vreun kilometru. A plecat avalanşa. Când i-am găsit erau pe o distanţă de 200 de metri. Primul de jos era Vasile Atomi, al doilea Vasile Nagy, al treilea Dumitru Rizea şi al patrulea Ioan Băltăreţu. Aşa ne-am dat seama că a fost o avalanşă”, relata fostul coleg al alpiniştilor, în ziarul din Valea Jiului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Colţii de piatră de la porţile Retezatului. Splendoarea defileurilor care se afundă în munţi VIDEO