Imagini de groază la poalele Retezatului Mic. Trupurile mai multor câini, aruncate în pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavreme câinilor, aruncate în pădure. Foto: Angella Dumitraşcu.

Trupurile mai multor câini au fost descoperite în saci de plastic, într-o pădure din zona Câmpuşel, aflată la poalele Retezatului Mic.

Cadavrele a opt câini adulţi şi a mai multor pui, puse în saci de plastic, au fost împrăştiate într-o pădure din apropierea cantonului Câmpuşel, aflat la capătul Drumului Naţional 66 A, la poalele Retezatului Mic.

Gestul plin de cruzime al unui recidivist. A ajuns în închisoare pentru ce i-a făcut unui câine

Mistreţi folosiţi ca momeală vie pentru câinii de vânătoare ai unui tânăr. Ce s-a întâmplat cu ei VIDEO

Cal bătut şi abandonat pe o stradă din Vulcan. Poliţiştii şi Protecţia animalelor au fost chemaţi în ajutor

Imaginile cu câinii morţi au fost publicate pe o reţea de socializare, iar poliţiştii s-au autosesizat.

„Ca urmare a difuzării, pe o reţea de socializare, a unor informaţii privind comiterea unei posibile infracţiuni de ucidere cu intenţie, fără drept, a unor câini, ale căror cadavre s-ar afla într-o zonă împădurită din extravilanul oraşului Uricani, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au demarat verificări vizând stabilirea circumstanţelor uciderii animalelor şi a identificării prezumtivilor autori. Poliţiştii se află în teren pentru soluţionarea acestui caz, în scopul stabilirii circumstanţelor în care au fost omorâte animalele, fiind solicitat sprijinul specialiştilor Direcţiei Sanitar Veterinare Hunedoara”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Magia naturii pe o baltă plină de gunoaie. Familie de lebede din iaz, „adoptată” de localnici VIDEO

O ciută a fost sfâşiată de câini, lângă o stână din vecinătatea oraşului Simeria

Podul verde al Autostrăzii Lugoj - Deva. Cum a ajuns ecoductul pentru animale, la doi ani de la construcţie VIDEO

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor