ICSH e vândut pe bucăţi de lichidator. Preţul total ajunge la 700.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lichidatorul judiciar al Întreprinderii de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH) a pus în vânzare mai multe construcţii din patrimoniul acesteie. Printre ele se află o grădiniţă, o cantină, un bloc de locuinţe, apartamente, garaje şi ateliere.

Intrarea în insolvenţă a ICSH, una dintre fostele întreprinderi simbol ale Hunedoarei a fost dispusă în vara anului trecut.

Lichidatorul judiciar Alfa & Quantum Consulting, care administrează ICSH, a scos la vânzare mai multe imobile din patrimoniul companiei. Printre imobile se numără o grădiniţă, cu o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, evaluată la peste 100.000 de euro.

ICSH vinde Cantina OT din clubul Constructorul, evaluată la peste 260.000 de euro. Clădirea are o suprafaţă de 2.300 de metri pătraţi. Un bloc de 33 de camere, din cartierul OM, este scos la licitaţie. Imobilul de 1.600 de metri pătraţi este evaluat la 184.000 de euro.

Cinci apartamente care aparţin, de asemenea, companiei aflată în insolvenţă sunt vândute prin licitaţie, ele fiind evaluate la suma totală de 65.000 de euro.

ICSH mai scoate la vânzare o clădire de birouri, de pe Strada Turnătorului, cu terenul aferent, evaluată la 55.000 de euro, şi două ateliere cu suma totală de 100.000 de euro. Imobilele au fost puse în vânzare prin licitaţie deschisă, cu strigare.

Întreprinderea de Construcţii Siderurgice din Hunedoara are o istorie de peste şase decenii. De anul trecut, se află în insolvenţă, după ce în urmă cu zece ani a fost privatizată şi preluată de grupul omului de afaceri miliardar Ovidiu Tender.

Oferte imobiliare la discreţie
Şefii de la Mittal Steel, cei care deţin o parte din patrimoniul fostului combinat siderurgic al Hunedoarei, au pus în vânzare zeci de construcţii. Printre acestea se numără vilele de protocol pentru foştii demnitari comunişti veniţi în vizită la combinatul siderurgic din Hunedoara, restaurantele combinatului, peste 20 de apartamente, o popicărie şi mai multe clădiri de birouri, în total peste 30 de imobile.

Atât în cazul ICSH, cât şi în cel al Arcelor Mittal, ofertele investitorilor pentru aceste imobile au întârziat să apară.

Vă recomandăm şi:

Cei mai bogaţi romi din Hunedoara şi-au construit ilegal palatele cu turnuleţe. Au primit amenzi de câte 10.000 de lei

FOTO VIDEO Peisajul postapocaliptic al Hunedoarei: ce a rămas din combinatul devastat pentru fier vechi

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei  

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui