Furnalul de la Govăjdia, atracţia turistică evitată din cauza drumului dezastruos. Şoseaua va intra în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnalul de la Govăjdia este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură industrială din judeţul Hunedoara, însă cei care îşi doresc să îl viziteze trebuie să treacă peste impedimentele unei şosele aflată într-o stare dezastruoasă. Autorităţile din Hunedoara promit că reparaţiile carosabilului vor demara în aceste zile.

Şoseaua care leagă satele Teliucu Inferior şi Govăjdia prezintă un adevărat pericol pentru şoferi, din cauza numeroaselor gropi din carosabil, unele întinse pe suprafeţe mari. În ultimele luni, localnicii din Govăjdia şi turiştii care folosesc drumul judeţean pentru a se deplasa la Furnalul de la Govăjdia s-au plâns autorităţilor de starea dezastruoasă a şoselei.

„Gropile sunt atât de numeroase şi atât de mari, încât pe unele porţiuni, trebuie să ieşim în afara carosabilului pentru a le ocoli”, se plânge Vasile Toma, unul dintre turiştii care au vizitat în weekend monumentul istoric. Pe alte tronsoane, carosabilul a fost afectat de lucrările la reţeaua de apă din satele traversate de calea rutieră.

Viorel Rotar, directorul executiv în cadrul Direcţiei Tehnice şi de Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, a declarat că în următoarele săptămâni situaţia drumului se va schimba. „Am luat legătura cu firma care se ocupă de întreţinerea acestei şosele pentru a face reparaţiile necesare”, a afirmat Viorel Rotar.

Cu atât mai mare este nemulţumirea hunedorenilor faţă starea drumului judeţean, cu cât el leagă Hunedoara de unul dintre obiectivele istorice importante din zonă, furnalul de la Govăjdia. Monumentul industrial a fost ridicat în urmă cu două secole, de austro-ungari, la confluenţa pâraielor Runc şi Nădrab.

Investiţia a contribuit la dezvoltarea economică a zonei, chiar dacă furnalul nu a fost rentabil decât pentru câţiva ani. În acele vremuri, Govăjdia şi Hunedoara aveau să fie legate de una din primele linii de cale ferată îngustă din Transilvania, iar furnalul a ajuns, în ciuda problemelor cu care se confruntau proprietarii lui, un reper pentru împrejurimile Hunedoarei. Scos din funcţiune definitiv în 1924, vechiul furnal a rămas în grija localnicilor, iar din anul 2000 a intrat pe lista monumentelor istorice.


Vă recomandăm şi:

FOTO Ruinele revoluţiei industriale. Furnalul din secolul XIX care a făcut istorie în Hunedoara a rămas abandonat

Furnalul de la Govăjdia (Hunedoara) a fost ridicat în urmă cu peste două secole, fiind printre cele mai vechi furnale de fontă, cu flux continuu, puse în funcţiune în Europa. Construcţia industrială din apropierea Hunedoarei a rămas intactă, în cea mai mare parte, însă autorităţile nu au reuşit să o restaureze.

O carte poştală de poveste: cum era descris ţinutul Hunedoarei în anii 1950

O mică Sinaie. Astfel erau descrise Valea Govâjdiei şi satele din împrejurimile Hunedoarei în anii 1950. O mărturie rămasă peste ani poate fi găsită în rândurile aşternute pe o carte poştală trimisă în 1955, de la Govăjdia, de doi turişti care s-au aventurat în ţinutul Hunedoarei.

Simbolul „Târgului de fier” se dărâmă sub ochii hunedorenilor. Cum poate fi salvat Furnalul din Govăjdia

Furnalul din Govăjdia a intrat în ultimii ani în categoria monumentelor istorice cu care autorităţile se mândresc, însă nu fac mai nimic pentru a le schimba soarta pecetluită de trecerea timpului. Lăsat în paragină de ani buni, monumentul istoric se prăbuşeşte cu zile, spun cei care încă îl consideră un simbol al oraşului, din vremurile în care Hunedoara era cunoscută în lume ca „Târgul de fier”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online