FOTOGALERIE GARA DEVA: Călători opriţi pe peron din cauza grevei ceferiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul feroviarilor, din această dimineaţă, a creat confuzie şi nemulţumire printre călătorii nevoiţi să aştepte ore întregi pe peron. Caspar Wijnen, din Olanda, a stat trei ore în gara Deva. Tânărul avea tren către Budapeste la ora 08.00, însă a plecat abia la ora 11.00.

Pentru că nu ştia nimic despre greva de avertisment a feroviarilor, Caspar Wijnen a ajuns în gară în jurul orei 08.00, când ştia că are tren spre Budapesta. O jumătate de oră mai târziu era încă pe peron.

Mi-am făcut rezervare de ieri, însă nu am ştiut ce se va întâmpla. Nici acum nu ştiu concret de ce nu merg trenurile. De la casa de bilete mi s-a spus doar că trebuie să aştept până pe la ora 11.00. Nu am ce să fac decât să stau aici şi să citesc”, a declarat tânărul în vârstă de 28 de ani.

CLICK PE POZĂ PENTRU FOTOGALERIE!

Protestul ceferiştilor a durat două ore, timp în care aceştia au oprit lucrul, iar circulaţia pe calea ferată a fost complet blocată, toate trenurile de călători staţionând în gări sau pe traseu.

Feroviarii s-au aflat, în această dimineaţă, în grevă de avertisment din cauză că nu s-au semnat contractele colective de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!