FOTO Patriarhul Daniel a fost întâmpinat cu garda de onoare în Deva, unde au fost aduse şi moaştele Brâncovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de pelerini au venit la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae din Deva, unde vineri au fost aduse moaştele Brâncovenilor. Racla a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel, care a ajuns pentru a doua oară în ultimii cinci ani, într-o vizită canonică la Deva.

Patriarhul Daniel a fost prezent la aducerea raclei cu moaştele voievodului Constantin Brâncoveanu la Deva. Vizita Preafericitului are loc după cinci ani.

În 2009, Patriarhul Daniel a fost prezent la ceremonia de înscăunare a Episcopului Gurie al Devei şi Hunedoarei. De această dată, peste 1.000 de pelerini au ajuns la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae din Deva, pentru a asista la slujba religioasă şi pentru a-l vedea pe patriarh, care a fost întâmpinat cu garda de onoare. De la eveniment nu au lipsit autorităţile locale şi nici policticienii. În preajma patriarhului, printre feţele bisericieşti s-au postat prefectul Hunedoarei, Sorin Vasilescu, şi primarul Devei, Petru Mărginean.

„Ne onorează vizita Preafericirii Voastre şi ne demonstrează atenţia pe care o oferiţi fiecărei eparhii, în cazul nostru una mică, tânără”, a spus episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei.

„Moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au venit în această istorică cetate a Devei ca semn de preţuire pentru evlavia credincioşilor ortodocşi din această zonă a ţării, dar şi ca mijloc de întărire în credinţă şi în demnitate românească. Sfântul Constantin Brâncoveanu a văzut cu ochii săi cum mor pe rând, tăindu-se capul fiilor săi şi apoi s-a jertfit pe sine pentru a mărturisi credinţa în Iisus Hristos”, le-a spus Patriarhul Daniel credincioşilor, potrivit basilica.ro.

Sute de oameni s-au închinat la moaştele Brâncovenilor, aşezate în curtea bisericii. Lăcaşul de cult a fost împodobit cu flori, iar curtea lui a fost reamenajată arhitectural înaintea sărbătorii.

Racla va ajunge sâmbătă la Biserica „Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Cartierul Micro 15 al Devei. De asemenea, Patriarhul Daniel va rămâne până duminică în judeţul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Cea mai veche biserică ortodoxă din Hunedoara e revendicată de greco - catolici. Vor urma alte 150 de procese

Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Hunedoara este revendicată de greco-catolici. Imobilul face obiectul unui proces între reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică şi Parohia ortodoxă care o administrează. Pe lista revenidicărilor pe care le vor face greco catolicii în viitorul apropiat vor fi alte circa 150 de biserici din judeţul Hunedoara.

FOTO Rotonda din Geoagiu, cea mai veche biserică medievală

Biserica Rotonda din Geoagiu a fost construită în secolele XI-XII. În lăcaşul de cult nu se mai ţin slujbe şi poate fi vizitată doar ca muzeu.

FOTO Biserica Densuş, monumentul fascinant al Ţării Haţegului, din vecinătatea Mănăstirii Prislop

Mai puţin cunoscută decât Mănăstirea Prislop, dar aflată la doar 20 de kilometri de ea, Biserica Densuş se dezvăluie turiştilor ca un loc fascinant, într-un decor de poveste. Biserica din piatră este una dintre cele mai vechi din ţară. A fost construită pe ruinele unui templu păgân, din vremea dacilor, iar sfinţii pictaţi pe pereţii ei au ochii scoşi.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile