Fostul viceprimar Robert Dan Nicolae a fost eliberat, după trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Dan.

Magistraţii au decis eliberarea condiţionată din închisoare a lui Robert Dan Nicolae, fost viceprimar al municipiului Hunedoara în perioada 2008 – 2012, condamnat în 2013 pentru infracţiuni de corupţie.

Tribunalul Cluj a decis eliberarea condiţionată a fostului viceprimar al Hunedoarei, Robert Dan, aflat din toamna anului 2013 în închisoare.

„Instanţa a respins contestaţia formulată de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA - Serviciul Teritorial Cluj, privind pe condamnatul Dan Robert Nicolae.,deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr.1774 din 25.11.2016 a Judecătoriei Gherla, care a admis propunerea formulată de comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla”, a informat Tribunalul Cluj.

Robert Dan Nicolae a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare în trei dosare penale şi a fost trimis în detenţie din toamna anului 2013. În cel mai recent dintre dosarele în care a fost condamnat, în 15 decembrie 2014, fostul viceprimar al Hunedoarei, a primit sentinţa definitivă, de trei ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, cu un prejudiciu de 108.000 de lei produs Primăriei Hunedoara. Robert Dan mai este trimis în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA.


Vă recomandăm şi:

„Baronul robinetelor” din Valea Jiului: cum sunt umiliţi, pentru apă, angajaţii minelor debranşate de ApaServ

Trei mine din Valea Jiului au fost lăsate fără apă potabilă prin reţeaua administrată de ApaServ, din cauza datoriilor. Costel Avram, directorul societăţii înfiinţate de Consiliul Judeţean Hunedoara, a hotărât însă ca mina Lonea, să fie rebranşată pentru câteva ore, după ce angajaţii i s-au umilit pentru a primi apă. A fost a doua decizie de acest fel luată de şeful ApaServ, „înduioşat” de mesajul unui miner.

Cum au fost „spălate” monedele antice de aur furate din Sarmizegetusa Regia. S-a decis data sentinţei pentru traficanţi

Magistraţii au stabilit data pronunţării sentinţei definitive în dosarul fostului custode al sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Florin Delinescu, acuzat, împreună cu alţi trei inculpaţi, de infracţiuni de spălare de bani, într-un dosar al comorilor dacice. Anchetatorii arată în rechizitoriu cum au procedat cei patru inculpaţi pentru a „spăla” provenienţa comorilor.

Al doilea caz Palesică: interlopii care au instaurat teroarea în spital, liberi după ce victimele s-au temut să depună plângeri

O doctoriţă şi două asistente au fost agresate în secţia de urgenţe a spitalului din Vulcan. Victimele au fost la un pas de a fi violate, dar s-au temut să depună plângeri, de teama interlopilor. Din nou, la fel ca în cazul bătăii administrate de „celebrul” Sorin Palesică unor tineri din Straja, cele care au avut de suferit au renunţat să apeleze la autorităţi în căutarea dreptăţii.

Mai multe pentru tine:
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!