Focar de Covid 19 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Trei angajaţi au fost testaţi pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focar de Covid 19. Trei angajaţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus.

Trei angajaţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Cei trei angajaţi, fără a prezenta niciun fel de simptomatologie a bolii, s-au testat din proprie iniţiativă pentru noul coronavirus, iar rezultatele au ieşit pozitive.

„În prezent, respectându-se regulile de distanţare socială, purtare de mască, mănuşi, cei care am rămas la serviciu, continuăm activitatea. În decursul serii de ieri, imediat după ce colegii noştri au comunicat că au rezultate pozitive la SARS-COV-2, sediul Parchetului a fost igienizat şi dezinfectat în întregime. Situaţia este în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara”, a precizat procurorul Gina Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În judeţul Hunedoara, peste 1.800 de cazuri de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate de la începutul acestui an.


Mai puteţi citi şi:

Asistentele din ATI Orăştie şi-au retras demisiile. Doctoriţa rămâne pe poziţii: „Nu am pentru ce să dau explicaţii”

Toate cadrele medicale de la ATI Orăştie şi-au depus demisiile: „Suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”

Imagini înfiorătoare publicate de mama unei fetiţe de 5 luni, din spital: „Aşa ceva este de neconceput”

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort