File de istorie: demisia unui funcţionar, în 1946, supărat că a rămas desculţ umblând după taxe în satele Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O scrisoare veche din 1946, prin care un încasator de taxe îşi înainta demisia primarului comunei Bunila, dezvăluie cum trăiau „bugetarii” acelor vremuri, în satele Hunedoarei.

Un document păstrat pentru aproape şapte decenii dezvăluie, într-un mod simplu, problemele cu care se confruntau funcţionarii primăriilor din satele hunedorene în primii ani după cel de-al doilea război mondial.

Într-o cerere de demisie adresată primarului comunei Bunila, un încasator comunal se plânge de „scumpetea acelor zile”, în care salariul de funcţionar nu îi mai putea asigura existenţa.

Încasatorul comunal Bănuţ H. transmitea în scrisoarea prin care îşi înainta demisia că nu îşi mai putea exercita meseria, pentru că din cauza drumurilor de munte tălpile bocancilor i s-au distrus şi nu îşi mai permitea achziţionarea altor încălţări.

„De la primărie nu mai primesc niciun alt venit în afară de salariul specificat mai sus, deşi sunt numit în postul de încasator comunal de cinci ani.

Nu am primit nico remiză din încasările efectuate, rupându-mi bocancii degeaaba şi rămânând în prezent desculţ, iar pentru a-mi cumpăra alţi bocanci trebuie să fac serviciu 5 – 6 luni.

În baza celor de mai sus aduc la cunoştiinţă cu cel mai profund respect că nu mai pot îndeplini serviciul, motiv pentru care îmi dau demisia. În speranţa că demisia mea va fi luată în considerare, primiţi vă rog domnule primar asigurarea deosebitului respect ce cu onoare vă păstrez”, scria funcţionarul Bănuţ H.

Vă recomandăm şi:

Nikita Hruşciov, cel mai puternic om care a vizitat Hunedoara. Cum a fost primit şeful URSS în ţinutul lui Dracula

„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist

„Adevăratul castel al lui Dracula”. Cum a schimbat reportajul celebrei Aline Mosby istoria castelului din Hunedoara

FOTO Povestea unei afaceri interbelice: cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne