Femeia ideală la matrimoniale, în urmă cu un secol: „tânăr măestru caut fruntaşă din popor, să ştie cel puţin scrie şi ceti”
0Primele anunţuri matrimoniale publicate în periodicele româneşti din secolul XX ofereau detalii neobişnuite despre preferinţele tinerilor. Femeia dorită trebuia să fie, potrivit unor astfel de anunţuri, fruntaşă din popor, bună de casă, econoamă şi să poată scrie şi citi.
Săptămânalul transilvan Libertatea, editat în Orăştie la începutul secolului XX, a avut una dintre primele rubrici de matrimoniale. Din anunţurile publicate în periodicul românesc se pot trage concluzii cu privire la preferinţele bărbaţilor, din urmă cu un secol, în materie de viitoare soţii.
„Căsătorie. Un tânăr român, măestru, cu un câştig lunar de 100 – 200 coroane, având şi avere materială, doreşte a avea cunoştinţă unei d-şoară sau fată fruntaşă din popor. Să ştie cel puţin scrie şi ceti şi să fie econoamă bună de casă, ca zestre să aibă de la 2.000 de coroane în sus. Doritoarele să se adreseze acestei foi, care le va da informaţiuni şi adresa doritorului”, a fost unul dinter anunţurile matrimoniale publicate în iunie 1909, în săptămânalul Libertatea, potrivit paginii de Facebok Reclame vechi româneşti.
Un alt anunţ din aceeaşi perioadă a fost dat de un văduv şi era prezentat astfel:
„Căsătorie. Un văduv în etate de 44 de ani fără copii, dintr-un sat fruntaş din Banat, cu o avere de peste opt hectare de pământ, cu casă, grădină şi cele trebuitoare. Caut de soţie o văduvă cu purtare bună, în etate de 30 – 35 de ani, să fie bine introdusă în lucrurile casnice şi în economia de pământ. Zestre de este să fie bine primită, iară de nu-i, nu-i pedecă. Scrisorile să se adreseze la Administraţia Libertatea, care mi le va trimite”.
Fetele se căsătoreau de tinere,în acele vremuri, iar însuşirile apreciate de bărbaţi trebuiau cultivate de la vârste fragede. Vârsta de 13 – 16 ani era cea în care fetele începeau să se gândească adesea la căsătorie, scria Dimitre Pop, în volumul educativ publicat la mijlocul secolului al XIX-lea. „Vremea în care ele au gândit mai mult la căsătorie a fost de la 13 – 16 ani a vârstei lor. După această vârstă, fata a înţeles trebuinţa acestei uniri. Ea a văzut că averea, buna cuviinţă sunt totdeauna căutate şi trebue neapărat să facă parte din această faptă atât de importantă. Ambiţia, dignitatea, sănătoasa giudecată liniştesc atunci ideile ce neştiinţa şi singura natură stârniseră în mintea ei”, se arăta lucrarea „Povăţuitorul educaţiei copiilor de amănduă sexurile”, potrivit tiparituriromanesti.wordpress.com.
Vă recomandăm şi:
Autorii români din secolele trecute puneau mare preţ pe cinstea tinerelor şi le ofereau acestora sfatul să fie cât mai cuviincioase şi mai iubitoare faţă de soţii şi peţitorii lor, arătau numeroasele publicaţii şi lucrări cu caracter educativ păstrate în arhivele bibliotecilor din ţară.
Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.