FC Corvinul Hunedoara, acasă: câţi bani au strâns suporterii pentru marcă şi ce intenţii are primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FC Corvinul la un mecu cu Jiul Petroşani,2016. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Marca „FC Corvinul 1921”, înstrăinată în trecut de fosta conducere a clubului de fotbal, ar putea ajunge din nou la Hunedoara.

Consiliul Local Hunedoara a adoptat, vineri, o hotărâre prin care marca „FC Corvinul 1921”, înregistrată la OSIM, dar aflată în posesia unui om de afaceri din Bucureşti – susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara, va fi evaluată, pentru ca municipalitatea să poată negocia achiziţia ei în condiţii legale. 

VIDEO O vedetă din fotbal a cumpărat restaurantul unde au cinat şeful URSS şi Ceauşescu: „Am investit un milion de euro. Nu este o afacere”

În noiembrie 2005, marca „FC Corvinul 1921” a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, de către Mircea Alic, fostul director al Fotbal Club Corvinul Hunedoara.

Din acelaşi an, însă, din cauza datoriilor clubului către bugetul de stat şi către unii dintre jucători, FC Corvinul Hunedoara a fost dezafiliată din toate competiţiile de fotbal. Ulterior, Mircea Alic a cedat marca omului de afaceri Octavian Marin, în contul unor datorii pe care Alic le-a estimat la circa 45.000 de euro. Omul de afaceri din Bucureşti a rămas în posesia brandului „FC Corvinul 1921”, în timp ce în Hunedoara nicio echipă de fotbal nu a mai putut folosi acest nume.

În 2019, Asociaţia Suporterilor Corvinişti a iniţiat o campanie de strângere de fonduri prin care a dorit să achiziţioneze marca „FC Corvinul 1921”. Asociaţia a strâns din donaţii de la hunedoreni circa 12.000 de euro, din cei 47.000 de euro pe care şi-a propus să îi strângă – sumă pe care ar fi solicitat-o posesorul brandului.

Primarul Dan Bobouţanu a susţinut că municipalitatea nu a putut achiziţionat marca FC Corvinul 1921, în lipsa unei evaluări. „În 2016, deţinătorul mărcii nu era dispus să accepte ideea unei evaluări efectuată conform normelor administrative şi legale. La finele anului trecut, domnul în cauză ne-a transmis, prin adresă scrisă, faptul că, acum, este dispus ca marca „F.C. Corvinul 1921” să fie evaluată conform procedurilor legale. Pornind de la rezultatul evaluării, vom discuta pasul următor, cel de achiziţie a acestui brand. Precizez că nu este avansată de către noi nicio sumă. Noi trebuie să aşteptăm rezultatul evaluării”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

Comisie pentru evaluarea brandului

Hotârârea de Consiliu Local prevede înfiinţarea unei comisii, formată din aleşi locali şi reprezentanţi ai Primăriei, care să coordoneze procedurile de evaluare şi, apoi, eventualele negocieri cu actualul deţinător al mărcii „F.C. Corvinul 1921”.

„Evaluarea va fi efectuată, conform legii, de un evaluator autorizat ANEVAR care urmează să fie stabilit prin procedurile legale în vigoare. Important de precizat, conform legislaţiei, eventualele negocieri ulterioare nu vor putea avea ca rezultat o sumă mai mare decât cea stabilită de evaluatorul desemnat”, informează Primăria Hunedoara.

Reprezentanţii Asociației Suporterilor Corviniști au anunţat că până în prezent toate acțiunile întreprinse de asociaţie în vederea răscumpărării brandului Corvinul au dus la adunarea unei sume de 12.000 de euro.

„Asociația Suporterilor Corviniști își exprimă atât deschiderea cât și posibilitatea de a contribui financiar cât și moral, în eventualitatea cazului în care acțiunile Primăriei Hunedoara în vederea achiziționării brandului se duc la bun sfârșit și se reușește achiziționarea acestuia de la proprietarul actual. Banii strânși până acum prin acțiunea „Aducem Corvinul Acasă” nu vor fi risipiți pe alte căi, ci suntem dispuși să îi investim în Centrul de Copii și Juniori ai Corvinului, dacă se materializează tranzacția dintre Primăria Hunedoara și deținătorul actual al brandului”, arată membrii ASC, într-un comunicat transmis pe Facebook.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Tenebrele fotbalului românesc. Cum erau terorizaţi jucătorii de la Jiul Petroşani de către interlopii lui Alin Simota

Gică Popescu, în căutare de talente la Hunedoara: „Dorim ca jucătorii de la CS Hunedoara să vină către noi”

VIDEO O vedetă din fotbal a cumpărat restaurantul unde au cinat şeful URSS şi Ceauşescu: „Am investit un milion de euro. Nu este o afacere”

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima