Evaziune fiscală record: un devean a dat ţeapă statului cu o sumă de peste 1.300.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hunedorean din municipiul Deva este cercetat pentru evaziune fiscală după ce a înşelat statul român cu o sumă de peste 1.300.000 de lei. Deveanul în vârstă de 61 de ani a obţinut venituri substanţiale din închirieri de terenuri şi spaţii comerciale.

Deşi trebuia să declare la Fisc toate veniturile suplimentare câştigate din chirii, în perioada 2003 – 2010, hunedoreanul nu a făcut acest lucru, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor pe care ar fi trebuit să le plătească statului.

Prin urmare, s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort