Evaluare naţională 2016. „A fost blană, mamă! Sărbătorim la o bere!“. Ce spun elevii din Hunedoara despre examenul la Limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evaluare naţională 2016 Hunedoara. Emoţiile primului dintre examenele de Capacitate susţinute de absolvenţii clasei a VIII-a s-au spulberat în această dimineaţă. În Hunedoara, aproape 3.000 de elevi au participat la proba de Limba şi Literatura Română. Mulţi dintre ei au susţinut că testele au fost uşoare.

Primii elevi care au susţinut proba de Limba şi literatura română, la Şcoala Gimnazială „Matei Corvin” din Hunedoara, au ieşit din sălile de examen puţin după ora 10:00. Pe aleea din faţa cancelariei, câteva zeci de părinţi şi adolescenţi aşteptau înfriguraţi veşti de la copiii grăbiţi să părăsească şcoala.

„A fost blană, mamă. Cred că o să iau nota cinci”, îi spune unul dintre elevi părintelui său, la telefon. După tentativa de liniştire a familiei, adolescentul adaugă bucuros rugămintea să nu fie aşteptat acasă prea devreme, căci la rândul lui îşi va mai aştepta prietenii lăsaţi în sala de clasă, pentru a sărbători cu ei, la o bere, primul examen important din gimnaziu.

„Subiectele a fost uşoare, chiar dacă ne-a luat mai mult timp să înţelegem modul în care au fost formulate. Ne-am poticnit la poezia „Salcâmi” de Baconsky, la compunerea pe care trebuia să o facem despre ea, dar până la urmă am reuşit să scriem câte ceva”, povestesc doi dintre elevii Şcolii Gimnaziale nr. 6 „Matei Corvin”, în timp ce se consultă asupra foii cu subiectele din examen. Abia scăpaţi de emoţii, mulţi dintre elevii hunedoreni s-au îndreptat spre terasele din apropierea şcolilor, pentru a sărbători trecerea de prima etapă a examenelor de Evaluare Naţională.

VIDEO Evaluare Naţională, Hunedoara, Şcoala Gimnazială Matei Corvin

În judeţul Hunedoara, aproape 3.000 de elevi de clasa a opta s-au prezentat la prima probă a examenului de Capacitate. Mai exact, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, la proba de Limba şi Literatura Română s-au înscris 3.097 de elevi, dintre care au fost prezenţi 2.999, iar 98 de elevi au absentat.

În judeţul Hunedoara circa 3.600 de elevi au finalizat în acest an clasa a opta, dar 500 dintre ei nu s-au înscris la Capacitate, fie din cauza situaţiei şcolare neîncheiate, fie pentru că au optat pentru şcoli profesionale. „Nu au fost incidente deosebite”, afirmă Claudia Anca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Calendar Evaluarea Naţională 2016
27 iunie 2016 – Limba şi literatura română
28 iunie 2016 – Limba şi Literatura maternă
29 iunie 2016 – Matematică
1 iulie 2016 – Afişarea primelor rezultate, până la ora 16:00 şi depunerea contestaţiilor între orele 16:00 – 20:00
2-4 iulie 2016 – Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Repartizarea computerizată şi înscrierea la liceu
În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere şi tot în această perioadă fişele vor fi introdse în baza de date computerizată. Pe 20 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Tot în aceeaşi zi, şi liceele vor afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 - 29 iulie.


Vă recomandăm şi:

Evaluare Naţională 2016. Elevii arădeni spun că subiectele la Română au fost uşoare

Elevii arădeni care au terminat clasa a VIII-a susţin, începând de astăzi probele examenului de Evaluare Naţională 2016.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016 Subiectele la Română, prima probă la Capacitate: Poezia „Salcâmi” a fost accesibilă, subiectul II ar putea pune dificultăţi

Absolvenţii claselor a VIII-a au intrat luni în focurile Evaluării Naţionale cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate de poezia „Salcâmi” de A.E. Baconsky, dar şi de făcut o compunere despre o întâmplare dintr-o staţiune. Potrivit profesorilor de specialitate, subiectele au fost de dificultate medie.

Campania Adevărul te meditează pentru Evaluarea Naţională 2016. Lecţia video la Matematică. „Elevii ar trebui să repete formulele”

Adevarul.ro a venit în sprijinul absolvenţilor de clasa a VIII-a cu o nouă lecţie video de pregătire în cadrul Campaniei „Adevărul te meditează pentru Evaluarea Naţională 2016". Profesorul Alexandru Constantinescu, director al Colegiului Naţional „Spiru Haret”, a susţinut, la Adevărul Live, lecţia pentru proba la Matematică.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei