Escrocherie la minut: un hunedorean a pierdut 4.000 de lei după ce a fost înşelat cu un "premiu" de 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocheriile prin telefon au făcut victime în judeţul Hunedoara. ARHIVĂ.

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Petroşani, şi-a depus economiile în conturile unui escroc, care îl sunase şi i-a transmis că este fericitul câştigător al unui premiu de 10.000 de euro.

Victima escrocheriei este din Petroşani. A răspuns apelului unui necunoscut, care s-a recomandat drept reprezentant al unei companii de telefonie şi l-a înştiinţat pe hunedorean despre aşa-zisul premiu, La indicaţiile escrocului, euforic, bătrânul a depus suma de 4.000 de lei într-un cont bancar, drept garanţie pentru intra în posesia premiului câştigat.

„Ulterior, partea vătămată s-a deplasat la sediul companiei de telefonie, unde i-a fost comunicat faptul că societatea nu organizează nici un concurs. De asemenea, partea vătămată a revenit la agenţia bancară, dar între timp suma de bani depusă fusese retrasă din cont”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Autorul înşelăciunii nu a mai fost descoperit. În ciuda atenţionărilor poliţiştilor, un număr mare de hunedoreni au căzut victime acestui gen de escrocherii.
 

Vă recomandăm şi:

Culmea naivităţii: hunedorence înşelate în cinci minute de convorbiri la telefon

Povestea unui escroc sentimental: a înşelat o tânără din Cipru cu 40.000 de euro, dar a pierdut banii pe băutură

Custodele sitului Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi un fost fotbalist vor fi judecaţi pentru trafic de monezi antice din aur

Jefuitori fără scrupule: şi-au ales victimele dintre bolnavii din spital