Elevă de 17 ani dezvirginată prin viol, în maşină. Procurorii au cerut arestarea tânărului acuzat de agresiuni sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost acuzat de viol.

Procurorii au cerut arestarea unui tânăr acuzat că a violat o elevă în vârstă de 17 ani. Agresiunea s-a petrecut în maşina acestuia, unde victima susţine că a fost târâtă cu forţa.

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au respins propunerea de arestare formulată de procurori păe numele tânărului Alexandru Pojoni, acuzat de o adolescentă de 17 ani că a violat-o. Istanţa a dispus ca acesta să fie cercetat având măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea a avut loc în cartierul Aeroport din Petroşani, în noaptea de 20 septembrie, după ce în seara precedentă cei doi tineri au petrecut împreună la un local.

La întoarcerea spre casă, susţin anchetatorii, Pojoni a oprit autoturismul pe o stradă lăturalnică şi a forţat-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu el, împotriva voinţei sale, deşi eleva l-a refuzat spunându-i că este virgină. I=a cerut apoi să păstreze tăcerea în ce priveşte agresiunile suferite, însă eleva i-a spus mamei sale că a fost violată şi s-a prezentat a doua zi la Parchet, pentru a depune plângere.

„În dosarul penal se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de viol. În noaptea de 19 spre 20 septembrie 2016, o persoană vătămată minoră a fost supusă unui act sexual împotriva voinţei sale de către numitul Ştefan Alexandru Pojoni, fapta petrecându-se în Petroşani, în autoturismul utilizat de agresor”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma plângerii formulate de victimă, înainte ca magistraţii să decidă cercetarea sa sub control judiciar.


Vă recomandăm şi:

Secretul înfiorător al celor mai odioşi ucigaşi de copii: au batjocorit un elev de 6 ani şi i-au ascuns cadavrul două luni, dar o copilă le-a scăpat miraculos

Doi criminali speră să scape din închisoare după violarea şi uciderea unui copil de 6 ani. Victima a fost sugrumată, iar cadavrul i-a fost ascuns în albia unui râu. Totul a fost dezvăluit după ce unul dintre ucigaşi a mai violat o copilă, de 7 ani, şi a sugrumat-o cu o curea, aruncând-o apoi într-un bazin. Fata a supravieţuit miraculos.

Cererea şocantă a ucigaşului condamnat la 27 de ani de închisoare după violarea şi asasinarea unei femei. De ce vrea tânărul deshumarea cadavrului

David Andronic, tânărul condamnat la 27 de ani de închisoare pentru violarea şi uciderea unei femei, într-un lan de porumb, a cerut în instanţă deshumarea cadavrului. El susţine că nu este vinovat de crimă şi poate demonstra acest lucru, la trei ani după comiterea ei.

Planul secret al uciderii elevei de 17 ani al cărei cadavru a fost tranşat şi aruncat în Mureş. Cum a procedat Aurel Enea, criminalul sadic care a negat totul

Detalii înfiorătoare ies la iveală la aproape un deceniu de la uciderea unei adolescente de 17 ani, din Petroşani, al cărui cadavru a fost tranşat şi ascuns şi din care doar câteva bucăţi au mai fost găsite. Planul secret al crimei, conceput de Aurel Enea, arată cum a premeditat acesta tragedia, crezând că va reuşi să ascundă toate urmele.

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei. În ciuda filmărilor, abia cinci ore mai târziu autorităţile s-au sesizat, în urma unui apel la 112.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare