Drumurile dezastruoase care izolează satele din Ţinutul Pădurenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara are circa 200 de kilometri de drumuri de pământ, iar printre zonele defavorizate de lipsa investiţiilor în infrastructură se află Ţinutul Pădurenilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Reţeaua de drumuri care leagă Hunedoara de satele din Ţinutul Pădurenilor se află într-o stare deplorabilă, spre nemulţumirea localnicilor din comunele apropiate municipiului. Doar pe câteva tronsoane de drum judeţean, modernizate în anii trecuţi, se poate circula în condiţii normale.

Ţinutul Pădurenilor, considerat una dintre cele mai frumoase zone ale judeţului Huendoara, a devenit în ultimii ani un loc aproape inaccesibil, din cauza drumurilor proaste. Reţeaua de drumuri care leagă Hunedoara şi satele din Munţii Poiana Ruscăi şi de pe Valea Cernei se află într-o stare deplorabilă, cu excepţia câtorva tronsoane modernizate în anii trecuţi.

Turiştii care vor să viziteze atracţiile turistice din Ţinutul Pădurenilor trebuie să se înarmeze cu mult calm. Drumuri judeţene asfaltate ca Hunedoara – Teliuc – Topliţa, Hunedoara – Teliuc – Ghelari, Hunedoara – Teliuc – Govăjdia – Lelese ori (parţial) Hunedoara – Zlaşti – Boş – Cerbăl sunt aproape nepracticabile din cauza gropilor. Lor li se adaugă reţeaua de drumuri de pământ şi forestiere, ridicate la rang de drumuri judeţene, care fac legătura între satele de munte. Dincolo de Ghelari, drumurile de pământ care duc spre Bunila, Vadu Dobrii, Alun şi spre alte sate răsfirate pe munţii Hunedoarei au dat naştere la numeroase reclamaţii. „Ne este din ce în ce mai greu să trăim în aceste locuri, din ce în ce mai izolate de restul lumii. Oamenii din sat au cerut Consiliului Judeţean să se implice urgent în repararea şi modernizarea lor, altfel riscăm ca satele noastre să dispară treptat. Deja, locuri ca Alun, Sohodol sau Vadu Dobrii mai supravieţuiesc doar cu câteva familii”, susţine Dorin, un localnic din Poieniţa Voinii.

Reparaţii promise de CJ
Viorel Rotaru, director tehnic în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, susţine că în perioada următoare vor avea loc reparaţii pe toate tronsoanele de drumuri judeţene din Ţinutul Pădurenilor, unde este necesar acest lucru. „Lucrările de reparaţii vor începe o dată ce vremea va permite şi, de asemenea, vom reabilita şi drumul dintre Ghelari şi Bunila”, a declarat Viorel Rotaru.

În prezent, cea mai modernă şosea din Ţinutul Pădurenilor este tronsonul de circa 30 de kilometri dintre Topliţa şi Lunca Cernii de Sus, până la limita judeţului Hunedoara cu judeţul Caraş-Severin. Drumul judeţean a fost inaugurat în toamna anului 2013, fiind modernizat printr-un proiect finanţat cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Şapte comune şi 40 de sate
Ţinutul Pădurenilor se întinde între Valea Mureşului şi Ţara Haţegului şi este mărginit de Munţii Poiana Ruscăi. Are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii şi Topliţa şi 40 de sate de munte. Este un loc pitoresc al Hunedoarei, pe care turiştii îl vizitează pentru a trăi experienţa întoarcerii în trecut. Cei mai mulţi dintre localnici stau în case vechi de peste 100 de ani, din lemn, iar de sărbători poartă straie populare specifice zonei. Se spune despre localnici că au ca trăsătură definitorie ospitalitatea.


Vă recomandăm şi:

Hunedoara are 200 de kilometri de drumuri de pământ în reţeaua rutieră

Hunedoara este unul dintre judeţele avantajate în ce priveşte investiţiile în infrastructura rutieră, dar are în componenţă sate în care încă se poate ajunge doar pe drumuri de pământ, impracticabile cu autoturismul în vreme de iarnă. În această situaţie sunt mai multe comunităţi din Ţinutul Pădurenilor, dar şi satele de munte din zona Călanului şi a Orăştiei.

VIDEO Probleme pe şoseaua UE din Ţinutul Pădurenilor: stâncile se prăvălesc peste drumul care se opreşte în pădure

Şoseaua construită pe fonduri de la Uniunea Europeană, pentru a scoate din izolare mai multe sate de pe Valea Cernii şi din Ţinutul Pădurenilor, este afectată de alunecări de teren. Pământul şi copacii s-au prăvălit, în mai multe locuri, peste drumul judeţean de 100 de milioane de lei, inaugurat în urmă cu un an.

FOTO Vadu Dobrii, tărâmul uitat al pădurenilor. Viaţa în satul care a avut mină de fier şi rachete antiaeriene

Vadu Dobrii, în trecut unul dintre cele mai prospere sate din Ţinutul Pădurenilor, a devenit un loc aproape inaccesibil din cauza drumurilor impracticabile care îl leagă de localităţile învecinate. Izolarea satului a făcut ca numărul localnicilor să scadă treptat. Mai puţin de zece familii mai trăiesc aici.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile