Doi oameni au murit îngropaţi sub un mal de pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele nu au mai pututfi salvate de paramedici. D.G. ARHIVĂ

Tragedia s-a petrecut în localitatea hunedoreană Vulcan. Victimele, doi muncitori, lucrau la înlocuirea unei conducte de canalizare, pe o stradă a municipiului.

Echipa de muncitori săpase un şanţ adânc de peste trei metri, pentru introducerea conductei de apă, când s-a prăbuşit malul de pământ.

Până la sosirea echipelor medicale, unul dintre muncitori a fost scos de colegii lui, fiind transportat în stare foarte gravă la Spitalul Municipal Vulcan, unde medicii au început imediat procedurile de resuscitare. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar pacientul a decedat. Cea de a doua victimă, de 49 de ani, a fost scosă de paramedicii SMURD, dar, când au ajuns la bărbat, acesta nu mai prezenta semne vitale.

"Cele două victime erau angajate în cadrul Hidroconstrucţia Olt. Lucrau la montarea unei conducte, împreună cu echipa. Iniţial s-a săpat cu utilaje, dar cei doi au fost trimişi să sape manual, pentru a monta o conductă de apă sub o alta veche. Şanţul nu a fost asigurat cu elemente de protecţie împotriva prăbuşirii (taluzuri), iar malul de pământ prăbuşit i-a acoperit pe muncitori", a precizat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Evenimentul petrecut în Vulcan este cercetat de inspectorii de muncă şi de procurori.
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online