De ce erau interzise slujbele în Biserica lui Matia Corvin din Hunedoara şi legătura cu ciudatul principe Rakoczi I
0Cea mai veche biserică din municipiul Hunedoara poartă hramul Sfântului Nicolae, iar potrivit istoricilor datează din vremea regelui Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Biserica ridicată în apropierea Castelului Corvinilor stârneşte controverse privind vechimea ei, dar şi datorită unor legende vechi.
Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara a fost ridicată în urmă cu aproape cinci secole, potrivit istoricilor, şi este cel mai vechi lăcaş ortodox din municipiul Hunedoara. Se află în apropierea Castelului Corvinilor, iar atestarea ei documentară este legată de un hrisov al regelui Matia Corvin al Ungariei, fiul lui Ioan de Hunedoara, prin care le era permis locuitorilor ortodocşi ai Hunedoarei, sârbi şi români, să construiască o biserică. În acea vreme, în Hunedoara locuiau sârbi, veniţi din Banat.
„Deşi în prezent nu mai există sârbi în Hunedoara, totuşi e uşor de admis prezenţa lor în vremea lui Matei, când imigrări însemnate din Banatul învecinat ne sunt semnalate pentru secolul XV, unde refugiaţi de urgia turcească sunt colonizaţi în diferite locuri, primind teritorii şi permisiunea de a ridica biserici şi chiar mănăstiri”, scrie Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechi Biserici româneşti de piatră din judeţul Hunedoara”, publicat în 1930, de Editura Cartea Românească.
Potrivit istoricului de artă Virgil Vătăşianu, documentul din 5 iulie 1548, păstrat în arhiva bisericii, arăta că regele permitea „sârbilor şi valahilor care locuiau în Hunedoara să construiască o nouă biserică pe locul celei vechi”, dovedind astfel că în locul respectiv se afla în trecut un alt aşezământ religios.
„În afara hrisovului lui Matei Corvinul, avem şi alte dovezi neîndoioase că în Hunedoara a trebuit să existe încă mult înainte o biserică românească: anume actul de numire al preotului Petru, datat din 1507, aflător în arhiva bisericii din Hunedoara, precum şi actele de instituire de preoţi, datate din 1506, 1526 şi 1540”, informa Virgil Vătăşianu.
Grecii ar fi ajutat la refacerea ei
Istoricul Nicolae Iorga data biserica, în starea ei actuală, ca fiind zidită între anii 1634 şi 1654, potrivit unei inscripţii desoperită deasupra uşii navei, şi consideră că ridicarea ei ar fi fost atribuită comercianţilor greci.
„Biserica are o însemnătate dosebită şi trebuie să se numere printre cele mai vechi monumente de artă românească în Ardeal. Negustorii companiei greceşti, cuprinzând şi români, au înălţat-o la 1634, cum spune incripţia care s-a păstrat încă, pomenind şi numele celor doi protopopi de atunci. Candelele de argint de la iconostas sunt tot din acea vreme şi una a fost dăruită de un sluger de la Munteni. Aceeaşi zugravi au împodobit şi catapiteazma şi toată biserica. Chipurile şterse ale sfinţilor s-au stricat şi mai rău după nenorocita idee de a le tămânji, după un sistem special, cu uleiu. Turnul cel puternic de la intrare e adaus de curând, ca şi pridvorul. Erau odată numai naos şi pronaos, despărţite prin stâlpi care sprijină un turnuleţ scrijelat, acoperit cu veche ţiglă înnegrită. Clădirea e aşa bine făcută, încât ea poate să mai ţină multă vreme fără să se atingă temeiurile ei”, relata Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţata Ungurească”, publicat în 1906.
Interior. Foto: Sergiu Nicola.
Potrivit istoricului, înainte de a zidirea aşezământului de piatră, pe acelaşi loc din apropierea Castelului Corvinilor exista o biserică din lemn, întemeiată graţie lui Matia Corvin. „Folosinţa acelei biserici, după cum spune tradiţia, ar fi fost interzisă de principele Rakoczi I, care nu putea suferi plângerile şi bocetele femeilor române, cu ocazia înmormântărilor”, afirma istoricul de artă Virgil Vătăşianu. Această legendă se sprijineşte pe o tradiţie extrem de vagă, nefiind atestată prin documente. În prezent biserica Sfântul Nicolae este revendicată atât de greco-catolici, cât şi de ortodocşi.
Vă recomandăm şi:
Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.