Cum reuşeşte o văduvă să se bucure de viaţă în ţinutul dezolant al combinatului din Hunedoara FOTO VIDEO
0Dumitra Pogan se numără printre locatarii unuia dintre cele mai dezolante locuri ale Hunedoarei, aflat la marginea oraşului, a haldei de zgură şi a combinatului.
Până la ieşirea din Hunedoara, calea ferată Hunedoara – Simeria traversează o zonă industrială cenuşie. La câteva minute după ce părăseau gara municipiului, trenurile intrau pe întinderea combinatului siderurgic, despărţit de oraş de linia ferată şi râul Cerna.
În apropiere de halta Blooming, călătorii puteau vedea de aproape uzinele uriaşe ale combinatui (Oţelăria şi Laminorul) şi munţii de zgură de pe celălalt mal al Cernei. La poalele haldelor de steril şi pământ, un teren a fost rezervat de comunitate pentru amenajarea a sute de coteţe şi mici grădini. Oamenii au numit zona „Aleea Porcilor”.
De trei ani, niciun tren de călători nu a mai plecat din staţia CFR a Hunedoarei, iar linia spre Simeria rugineşte treptat şi se acoperă tot mai mult cu buruieni şi lăstăriş. Cei care iau la pas potecile de lângă calea ferată sunt întâmpinaţi de uriaşa întindere de ruine a vechii platforme industriale a Hunedoarei.
Ecologizarea nu a mai ajuns aici, iar cele peste 100 de hectare de teren viran sunt ocupate acum de numeroasele ruine ale clădirilor industriale şi de munţi de moloz şi zgură. Paralel cu calea ferată, Cerna tulbure este împânzită de gunoaie.
Pod feroviar peste Cerna. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Malurile sunt murdărite cu deşeuri menajere, nenumăraţi saci de moloz, rămăşiţe de piese de maşini, reziduuri industriale. În apropiere, câteva uliţe desfundate duc spre intrările pe teritoriul combinatului Arcelor Mittal a cărui suprafaţă a fost redusă drastic faţă de cea a colosului siderurgic din comunism. Hoţii de fier vechi le foloseau adesea pentru a intra în combinat, chiar dacă de multe ori trebuiau să treacă prin Cerna pentru a ajunge la locurile pe care le puteau prăda.
În ultimii ani, numărul furturilor din combinat s-a mai diminuat. În schimb, în vecinătatea sa, pe malul râului, au apărut tot mai multe barăci şi construcţii improvizate, în care familiile nevoiaşe şi-au găsit adăpost. Locuinţele lipsite de confort au devenit cămine pentru părinţi cu numeroşi copii, pentru familii de romi, dar şi pentru bătrâni.
Pensionara de la marginea combinatului
Dumitra Pogan (78 de ani) locuieşte în cea mai mare parte a timpului într-un bordei de la capătul Aleii Porcilor, străduţa care se opreşte la poalele haldei de zgură, în dreptul unui pod şubred din beton. În fiecare dimineaţă, pensionara se trezeşte în zgomotele Laminorului din apropiere. În trecut, o alarma şi şuieratul trenurilor, însă calea ferată nefolosită de trei ani s-a cufundat în linişte.
Dumitra, rămasă de 30 de ani fără soţul – fost muncitor în combinat - , s-a obişnuit cu viaţa în bordeiul de la marginea Hunedoarei, deşi spune că are o locuinţă şi în oraş. Trăieşte liniştită la lumina unei lămpi, se încălzeşte cu lemne şi foloseşte apa dintr-un robinet aflat pe Aleea Porcilor. Creşte câteva animale, însă cel mai drag îi este de câinele său, Cuciu, pe care l-a găsit aici şi s-a ataşat de ea şi de capra sa, care urmează să fete, prietena cea mai bună a câinelui.
Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
„În zona aceasta de pe malul Cernei în trecut erau coteţele şi grădinile oamenilor, mai îngrijite şi mai numeroase decât sunt acum. Apoi, când combinatul nu a mai mers şi lumea a început să fure şi să caute fier pe haldele de aici, au ajuns pe malul Cernei mai multe familii care trăiau din ce luau de pe haldă. Nu a mai mers nici cu fierul, nici cu halda de zgură, dar oamenii au rămas aici şi şi-au ridicat încet, încet bordeie, răsfirate pe malul Cernei. Cresc animale, îşi dau copii la şcoală, încearcă să ducă o viaţă normală”, a povestit femeia.
Câteva haite de câini s-au aciuiat şi ele în împrejurimi, astfel că locul nu este recomandat plimbărilor nocturne. Dumitra este însă mulţumită de adăpostul său şi găseşte puterea de a zâmbi.
Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Povestea combinatului siderurgic
Uzinele de fier ale Hunedoarei transformate în anii ´50 în combinat siderurgic au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria. Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat continuu în următoaele decenii, beneficiind de bogatele resurse de fier din Ghelari şi Teliuc, de materii prime din Ţinutul Pădurenilor şi de conexiunea cu bazinul carbonifer al Văii Jiului.
La începutul anilor 1970, Hunedoara avea 80.000 de locuitori, iar fiecare familie avea cel puţin un membru care lucra în cadrul combinatului. Complexul siderurgic, cu circa 20.000 de salariaţi era considerat unul dintre cele mai performante centre industriale din ţară, având o producţie de peste 5,5 milioane de tone de oţel.
Oţelul, laminatele şi celelalte materiale produse în combinat ajungeau în unităţile de producţie ale Ministerului Industriei Metalurgice, în industria constructoare de maşini şi în construcţii, iar circa 13 la sută din produsele siderurgice erau exportate. Combinatul avea contracte de livrări în 35 de ţări, cele mai importante fiind cu R.F. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, URSS şi R. S. Cehoslovacia.
Declinul combinatului a început în anii 1990, iar la mijlocul anilor 2000 a avut loc ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni rămânând fără serviciu. Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul combinat a intrat în patrimoniul ArcelorMittal şi mai are în prezent circa 700 de salariaţi.
Vă recomandăm să citiţi şi: