Contracte de peste un milion de euro pentru Programul "Cornul şi laptele", în şcolile din judeţul Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 41.000 de elevi vor beneficia în anul şcolar 2014 - 2015 de alimentele oferite în programul "Cornul şi laptele", derulat în judeţul Hunedoara. Cornurile, biscuiţii şi laptele vor ajunge în şcolile hunedorene începând de luni, 15 septembrie.

Programul “Cornul şi Laptele” pentru anul şcolar 2014 - 2015 va demara o dată cu începerea şcolii, iar numărul elevilor şi preşcolarilor din judeţ, beneficiari ai acestui program, este de 41.788.

Pentru distribuţia cornurilor sau biscuiţilor şi a laptelui au fost stabilite şapte loturi zonale, după cum urmează: lotul 1: Deva, Ilia, Zam, Dobra; lotul 2: Hunedoara; lotul 3: Petroşani; Petrila; lotul 4: Lupeni, Uricani, Vulcan; lotul 5: Brad; lotul 6: Călan, Haţeg: lotul 7: Orăştie, Simeria.
Consiliul Judeţean Hunedoara a încheiat contracte în valoare totală de peste un milion de euro, pentru a asigura distribuţia alimentelor în şcoli.

Astfel, societăţile desemnate pentru distribuţia cornurilor şi biscuiţilor în urma procesului de achiziţie publică sunt: S.C. Prioritar Impex SRL Călan, care a primit un contract în valloare de 441.638,40 lei (fără TVA) şi va asigura distribuţia în zonele 1,2,3,5,6 şi 7 şi S.C. Vel Pitar S.A. Rm.Vâlcea, beneficiară a unui contract de 76.532,80 lei (fără TVA), ce se va ocupa de distribuţia cornurilor în Lupeni, Uricani şi Vulcan.  
Firmele câştigătoare desemnate pentru distribuţia laptelui în urma procesului de achiziţie publică sunt: S.C. Simultan SRL Făget, cu un contract de 2.839.064,51 lei (cu TVA), pentru loturile 1,3 şi 7, S.C. Zărand Lactate S.A. Rişculiţa cu un contract de 2.037.885,83 lei (cu TVA), pentru loturile 2,4 şi 5 şi S.C. Media Pop Art SRL Turda, cu un contract de 622.765,29 lei (cu TVA), pentru şcolile din Călan şi Haţeg.



Vă recomandăm şi:

Şcoala 10 din Hunedoara devine centru social, iar fosta şcoală numărul 1 va fi transformată în clădire de birouri

Clădirile în care au funcţionat Şcoala Generală 10 şi Şcoala Generală 1 din municipiul Hunedoara vor găzdui un centru social, sediul Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă şi birouri, potrivit unor proiecte de Consiliu Local Hunedoara.

FOTO VIDEO Box în oraşul campionului mondial Mihai Leu. De la glorie la agonie

În Hunedoara, un municipiu care a dat un campion mondial la box profesionist, pe Mihai Leu, tradiţia boxului pare condamnată la dispariţie. Supravieţuieşte prin câţiva puşti talentaţi şi alţi copii şi juniori aduşi la box pentru a nu renunţa la şcoală. Competiţiile, cum a fost cea desfăşurată duminică, au loc mai rar ca în anii trecuţi, iar lumea pare să fi uitat de ele.

Povestea premiantului de sâmbătă: dascălul Petru Suciu ţine în viaţă o şcoală dintr-un sat de munte aproape părăsit

Petru Suciu a primit astăzi diploma de „premiant” al societăţii civile, în cadrul campaniei derulată în Deva. Hunedoreanul este învăţător la şcoala din satul Federi, unde mai învaţă doar nouă copii. A fost şef de promoţie, însă în urmă cu mai mult de un deceniu a ales să predea într-un sat izolat, de la poalele Masivului Şureanu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne