Clipe de teroare pentru o angajată din spital: a fost atacată de un violator în vestiarul unităţii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Hunedoara.

O angajată a spitalului din Hunedoara a fost agresată de un recidivist, care a intrat peste ea în vestiar. Bărbatul, recent eliberat din închisoare, a fost reţinut şi predat Poliţiei.

O femeie în vârstă de 43 de ani, angajată la Spitalul municipal Hunedoara, a fost victima unui recidivist, eliberat anul trecut din închisoare unde ispăşise o pedeapsă pentru viol şi tâlhărie.

„Poliţia Hunedoara a fost sesizată despre faptul că un bărbat a agresat fizic o angajată a unei unităţi medicale din localitate. La unitatea medicală s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică care l-a identificat pe prezumtivul agresor, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Hunedoara. Persoana vătămată le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se afla în vestiarul unităţii, bărbatul a împins-o, moment în care aceasta s-a lovit în zona spatelui. Femeia a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar nu a necesitat internare”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Agresorul a fost condus la sediul Poliţiei pentru audieri, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violenţe. Procurorii au decis, ulterior, cercetarea lui penală, sub măsura controlului judiciar.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Sute de infractori trădaţi de amprente. Bilanţul capturilor realizate cu ajutorul criminaliştilor

Poliţia din Hunedoara se mândreşte cu peste 250 de cazuri rezolvate cu ajutorul tehnicilor folosite de criminalişti.

Un an de anchetă în cazul şefului de Poliţie reclamat de 21 de subalterni. Ce soartă a avut Dănuţ Mocanu

A trecut aproape un an de la data în care peste 20 de poliţişti aflaţi în subordinea fostului comandant al Poliţiei Lupeni, Dănuţ Mocanu, l-au reclamat la Ministerul Afacerilor Interne pentru o serie de abuzuri grave. Ancheta efectuată a rămas fără urmări pentru comisarul şef.

Traian Berbeceanu, dezlănţuit după anunţul ministrului Justiţiei: „Nu voi accepta vreodată că un infractor poate să-mi conducă ţara”

Traian Berbeceanu s-a numărat printre zecile de localnici care au manifestat faţă de anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la revocarea Laurei Codruţei Kovesi din funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție