Cetate dacică vandalizată de "Sfântul Gyurcan", profanatorul: se oferă 1.000 de euro recompensă pentru găsirea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşezarea dacică de la Costeşti, inclusă între cetăţile antice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO, a fost din nou vandalizată, după ce în urmă cu câteva luni aici au fost săpate zeci de gropi, cel mai probabil, de către căutătorii de comori. De această dată, unul dintre turnurile monumentului a fost vandalizat, iar localnicii oferă recompensă celor care îl vor depista.

Cetatea Costeşti din Munţii Orăştiei a fost din nou vandalizată. Zidurile turnului aşezării antice au fost scrijelite cu numele „Sfântul Gyurcan”, iar localnicii susţin că este pentru a doua oară când acest lucru se întâmplă, în ultimele luni, după ce monumentul a fost mâzgălit şi vandalizat şi în toamna anului trecut. „Inscripţia a fost cosmetizată. Piatra a fost şi mai deteriorată, imaginea e şi mai scârboasă”, a relatat Vladimir Brilinski, administrator la Sarmizegetusa Regia, aşezarea antică aflată în apropierea sitului de la Costeşti. Acesta a lansat un mesaj pe Internet anunţând că oferă o recompenă de 1000 de euro celui care ajută decisiv la depistarea profanatorilor cetăţii.

În septembrie 2015, sute de gropi, săpate cele mai probabil de căutătorii de comori, au fost descoperite în incinta monumentelor istorice Blidaru, Costeşti şi Piatra Roşie – Luncani. Unele gropi au fost făcute de persoane necunoscute, chiar în zidul unui turn al cetăţii dacice Costeşti.

"În acest caz ancheta pentru depistarea celor care se fac vinovaţi de efectuarea de lucrări neautorizate în zona siturilor protejate este încă în desfăşurare", a declarat, zilele trecute, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, pentru adevarul.ro.


FOTO: Vladimir Brilinski / Facebook.

Aşezare din patrimoniul UNESCO

Cetatea Costeşti, veche de circa 2.100 de ani, a fost fort militar, dar şi reşedinţă de vară pentru căpeteniile dacilor. Se găseşte lângă satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus din judeţul Hunedoara. Numele din vechime nu este cunoscut. Era o cetate puternică, la baza căreia exista o mare aşezare civilă, iar unul dintre rolurile ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia. Cetatea a fost distrusă în 106 de romani şi nu a mai fost niciodată reclădită. De pe culmea dealului pe care a fost ridicată cetatea se devăluie priveliştea munţilor ce delimitează văile Grădiştii, Streiului şi Mureşului şi a pădurilor şi dealurilor din împrejurimi, o zonă salbatică, rămasă neschimbată de-a lungul timpului. Cetatea Costeşti se află la circa 15 kilometri de Sarmizegetusa Regia, cea mai importantă aşezare dacică de pe teritoriul României.
FOTO: Vladimir Brilinski / Facebook.


Vă recomandăm şi:

Fenomenul straniu din Sarmizegetusa Regia, înaintea solstiţiului de iarnă. Cum se înfăţişează capitala Regatului Dac

Zeci de oameni au ajuns în aceste zile la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pentru a se bucura, spun ei, de solstiţiul de iarnă. Unii dintre turiştii care au urcat la Sarmizegetusa au relatat de ce locul este atât de important pentru ei, în această perioadă. Totodată, vizitatorii susţin că a fost prima dată în ultimii ani când, în preajma solstiţiului, cetatea nu a fost acoperită de omăt.

Marile secrete ale cetăţii dacice din Hunedoara. Cimitirul ciudat al copiilor din grădina castelului şi mormintele „lupilor daci“ îngropaţi lângă arme

O cetate dacică, un cimitir în care dacii au înhumat cadavrele şi rămăşiţele trupurilor incinerate a zeci de copii şi mormintele unor războinici daci sunt doar câteva dintre descoperirile arheologice uimitoare din vecinătatea Castelului Corvinilor. Potrivit arheologilor, aşezarea antică, foarte puţin cercetată până în prezent, ar putea rivaliza cu mult mai celebrele cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.

Cetăţile dacice vandalizate: Consiliul Judeţean deplânge soarta monumentelor UNESCO şi cere administrarea lor

Consiliul Judeţean Hunedoara deplânge soarta celor trei cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, vandalizate zilele trecute de persoane necunoscute. Adrian David, şeful instituţiei, a trimis un memoriu autorităţilor centrale ale statului, în care solicită preluarea în administrare a monumentelor, de către CJ Hunedoara, după modelul Sarmizegetusa Regia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”