Cât costă un apartament ANL pentru tineri în municipiul Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamentele ANL vor fi vândute cu preţul de 326 de euro pe metru pătrat.

Administraţia locală a municipiului Deva a stabilit preţul de vânzare al imobilelor construite prin programul ANL în Deva şi va supune aprobării proiectului în şedinţa de Consiliu Local, care va avea loc marţi, 27 august.

Cele 66 de locuinţe cu una şi două camere, construite prin programul Agenţiei Naţionale a Locuinţelor pe Aleea Moţilor, în Deva vor putea fi achiziţionate de chiriaşi la preţuri între 14.000 de euro, pe apartament cu o cameră, şi 21.000 de euro pentru fiecare apartament cu două camere. Imobilele sunt administrate de Direcţia de Asistenţă Socială din Deva, care a stabilit preţul de 326 de euro pe metru pătrat.

Valoarea totală a imobilelor este de circa 1,2 milioane de euro.

Cu 326 de euro pe metru pătrat vor fi vândute, conform unui proiect de hotărâre a Consiliului Local, şi cele 40 de apartamente ANL de pe Strada Mihai Eminescu, din Deva.  Ele vor putea fi achiziţionate cu preţuri între 16.000 şi 18.000 de euro.
„Preţul de vânzare final al fiecărei locuinţe se va recalcula în luna în care chiriaşul solicită cumpărarea şi se va converti în lei la cursul BNR”, a informat Primăria municipiului Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

FOTO Povestea vilei de lux ridicată de Petru Groza în timpul crizei interbelice

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”