Cadavrul devencei înecată în apele Mureşului a fost găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au folosit o barcă pneumatică pentru a căuta femeia înecată. FOTO:ISU Hunedoara.

În cea de-a doua zi de căutări, pompierii au descoperit şi au scos la mal trupul neînsufleţit al femeii de 60 de ani, dată dispărută pe râul Mureş.

„Trupul neînsufleţit al devencei a fost găsit în vegetaţia din zona malului râului, la aproximativ 50 de metri de locul unde în urmîă cu o zi fuseseră descoperite hainele acesteia”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Găsită după două zile de căutări
În această dimineaţă pompierii au reluat căutările cadavrului femeii înecate în cursul dimineţii de duminică. “Echipa de intervenţie a patrulat pe râul Mureş pe un segment de aproximativ doi kilometri, în aval de locul în care mai mulţi pescari au găsit obiectele personale ale femeii”, a informat ISU Hunedoara.

O echipă de criminalişti a ajuns la faţa locului şi va stabili identitatea devencei şi condiţiile în care aceasta şi-a pierdut viaţa.
 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită